Antena 3 CNN Politică Victor Ponta: Nu am luat banii pedeliştilor să-i dau primarilor USL

Victor Ponta: Nu am luat banii pedeliştilor să-i dau primarilor USL

Victor Ponta: Nu am luat banii pedeliştilor să-i dau primarilor USL
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    11 Mai 2012   •   21:36

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, cu ocazia lansării candidaţilor USL din judeţul Teleorman la alegerile locale, că banii care vor fi luaţi înapoi de Guvern de la administraţiile locale nu vor fi redistribuiţi către primarii şi preşedinţii de consilii judeţene ai USL, ci vor fi folosiţi pentru pensii şi salarii.


"Este dreptul Guvernului care acordă bani, a fost Guvernul Ungureanu, dar tot al Guvernului României, acum condus de mine, să oprească risipirea banilor publici în campania electorală. Vreau să precizez încă o dată, eu nu le-am luat banii pedeliştilor ca să-i dau la primarii sau preşedinţii de consilii judeţene ai USL, ci pur şi simplu îi pun înapoi la buget, tocmai pentru a da la pensii, la salarii", a declarat Ponta.

Liderul PSD Victor Ponta a participat vineri, alături de preşedintele PNL Crin Antonescu şi preşedintele PC Daniel Constantin, la un miting electoral desfăşurat la Alexandria.



×
Subiecte în articol: Victor Ponta USL guvernul ponta
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close