Antena 3 CNN Politică Victor Ponta RENUNŢĂ la titlul de DOCTOR: Trebuia să fac DEMULT acest gest

Victor Ponta RENUNŢĂ la titlul de DOCTOR: Trebuia să fac DEMULT acest gest

Victor Ponta RENUNŢĂ la titlul de DOCTOR: Trebuia să fac DEMULT acest gest
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    16 Dec 2014   •   13:02

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că renunţă la titlul de doctor obţinut de la Universitatea Bucureşti şi a trimis o scrisoare în acest sens Rectoratului Universităţii Bucureşti.

Prin documentul amintit, şeful Guvernului îl notifică pe rector asupra faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea Bucureşti.

Informaţia a apărut, marţi, pe pagina de Facebook a premierului.

Mai mult, Ponta susţine că trebuia să facă demult acest gest. Şeful PSD precizează că, după ce va părăsi viaţa politică, îşi doreşte să iniţieze un nou demers doctoral, "respectând toate standardele şi cerinţele de la acel moment".

Lucrarea de doctorat a premierului Victor Ponta a fost subiectul unor acuzaţii de plagiat.


Iată, mai jos, scrisoarea transmisă de Victor Ponta:

Stimate Domnule Rector,
Vă scriu pentru a vă notifica renunţarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea Bucureşti.

Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am făcut acest lucru pentru că m-am considerat de bună credinţă în argumentele mele la momentul apariţiei contestării şi nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic.

După ce voi părăsi viaţa politică îmi doresc să iniţiez un nou demers doctoral, respectând toate standardele şi cerinţele de la acel moment.

Domeniul Educaţiei este unul fundamental şi esenţial nu doar pentru activitatea Guvernului ci şi pentru viitorul nostru ca societate europeană. De astăzi avem un nou Ministru al Educaţiei şi Cercetării şi îmi doresc ca mandatul acestuia să fie plin de succes în atingerea obiectivelor sale, fără a fi perturbat de o temă care în timp a devenit eminamente politică.

Strict personal, perioada petrecută de mine ca student al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti reprezintă o amintire excepţională şi regret nespus dacă discuţiile apărute după momentul preluării funcţiei de Prim-Ministru au afectat imaginea unei instituţii pe care o iubesc la fel de mult ca toţi ceilalţi absolvenţi ai săi!

Pentru toate aceste argumente, vă rog să luaţi act, domnule Rector, de decizia mea de a renunţa la titlul de doctor în drept.

Cu stimă,
Victor Ponta


Radu Tudor: Unii vor considera că Ponta recunoaşte că e ceva în neregulă cu titlul său de doctor

"Unii vor considera că este un act de curaj, de demnitate, că renunţă la un titlu profesional important şi nu sunt mulţi care au făcut gestul de azi, iar alţii vor considera că prim-ministrul recunoaşte că e ceva în neregulă cu titlul său de doctor, cu lucrarea pe care o are", a comentat Radu Tudor, marţi, la Antena 3, decizia premierului.


Lucrarea de doctorat a premierului Victor Ponta a fost subiectul unor acuzaţii de plagiat.

În iunie 2012, în revista Nature au fost publicate informaţii conform cărora premierul Victor Ponta a plagiat lucrarea de doctorat, publicaţia arătând că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza de doctorat a lui Ponta privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.

Rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, a declarat atunci că doar Ministerul Educaţiei poate decide retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta, întrucât acesta este demnitar, precizând însă că raportul Comisiei de Etică şi al juriştilor confirmă plagiatul.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu (PSD), a declarat însă a citit raportul Universităţii Bucureşti privind plagiatul lui Victor Ponta şi că are nevoie de "determinare juridică" în acest caz. Ulterior, Andronescu a susţinut că nu are competenţe pentru a-i retrage titlul de doctor în drept premierului Victor Ponta, întrucât acesta este demnitar.

Tot în 2012, Consiliul Naţional de Etică a transmis că titlul de doctor în Ştiinţe Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine.

În luna martie a acestui an, instanţa supremă a decis că Victor Ponta nu va fi cercetat pentru plagiat, după ce a fost respinsă contestaţia formulată de Adrian Papahagi, Mihail Neamţu şi Augustin Ofiţeru, prin care au cerut infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi redeschiderea dosarului, decizia fiind definitivă.

Denunţătorii au susţinut că, din cele 292 de pagini ale lucrării "Răspunderea în dreptul internaţional umanitar", publicată de Editura Universul Juridic în 2010, lucrare care îi are ca autori pe Victor Ponta şi Daniela Coman, "un număr de 113 pagini nu constituie o operă de creaţie originală proprie, ci reprezintă o însuşire frauduloasă a produsului de craţie intelectuală a patru autori".

×
Subiecte în articol: Victor Ponta doctor
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close