Antena 3 Politică Victor Ponta: Schimbarea vârfului ANAF a însemnat un plus de 10% la încasările bugetului de stat

Victor Ponta: Schimbarea vârfului ANAF a însemnat un plus de 10% la încasările bugetului de stat

de G.S.    |    27 Oct 2012   •   13:55
Victor Ponta: Schimbarea vârfului ANAF a însemnat un plus de 10% la încasările bugetului de stat
Sursa foto: Foto: Mediafax

Schimbarea vârfului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală /ANAF/ a însemnat un plus de 10% la încasările bugetului de stat, a declarat sâmbătă, la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta, la şedinţa de guvern în care s-a aprobat rectificarea bugetară.
   
Primul ministru a menţionat datele privind execuţia bugetară pe primele nouă luni din 2012, care arată un plus de 7,2% al veniturilor bugetului general consolidat faţă de perioada similară din 2011 şi creşteri ale încasărilor la toate impozitele şi taxele principale. Veniturile fiscale au înregistrat în termeni nominali o creştere cu 9,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, evoluţii favorabile înregistrându-se la taxa pe valoarea adăugată (+6,2%), accize (+8,7%), impozit pe venit (+12,3%), impozit pe profit (+6,3%).
   
'Vreau să ştiţi cu toţii - Nu cred că deodată administraţia fiscală românească a devenit mult mai eficientă sau că am avut vreun boom economic. Practic, această creştere se datorează schimbărilor de la vârful ANAF în special şi vreau să cuantificaţi cu toţii în bani cât însemna pentru statul român şi pentru bugetul României păstrarea unei reţele de crimă organizată şi corupţie în fruntea ANAF, o reţea care, vedem zi de zi de la televizor, a avut sprijinitori, a avut responsabili şi a avut oameni care au păstrat-o şi au încurajat-o să rămână la conducerea ANAF (...) Mai departe, în teritoriu, lucrurile merg încet, merg dificil, sunt anchete, dar vârful ANAF înseamnă un plus de încasări la bugetul de stat de 10%. 10% din încasările fiscale se duceau la domnul Blejnar (Sorin Blejnar, fost preşedinte al ANAF - n.r.) şi la cei cu care vorbea domnia sa la telefon şi prin alte colţuri de care nu am aflat încă', a afirmat premierul Victor Ponta.
   
Guvernul a aprobat sâmbătă rectificarea bugetară, pe plus cu 1,354 miliarde lei, pe baza încasărilor suplimentare şi a cheltuielilor mai mici cu datoria publică.

×
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal
Parteneri
x close