Antena 3 CNN Politică Videanu, om curat, om ?sărac?: Nu am luat vreodată un leu şpagă. Nici 2 milioane de euro nu am ca avere

Videanu, om curat, om ?sărac?: Nu am luat vreodată un leu şpagă. Nici 2 milioane de euro nu am ca avere

Videanu, om curat, om ?sărac?: Nu am luat vreodată un leu şpagă. Nici 2 milioane de euro nu am ca avere
Sursa foto: Adriean Videanu
22 Apr 2010   •   14:39

Ministrul Economiei, Adriean Videanu se declară curat ca lacrima şi cu o avere de nici 2 milioane de euro, nu de 200 milioane cum este acreditat de presă. La videochat-ul ziarului "Gândul" de joi, ministrul a susţinut că "în viaţa lui nu a luat un leu şpagă de la nimeni" şi i-a criticat pe politicienii care se ascund în spatele "soacrei sau cumnatului" pentru a-şi scăpa averile de controlul autorităţilor.
"Vreau să afirm aici, în faţa tuturor: în viaţa mea nu am luat un leu şpagă de la nimeni şi oricine are posibilitatea să confirme sau să infirme acest lucru", a declarat Videanu, întrebat dacă a luat şpagă.
Ministrul Economiei a susţinut totodată că toată averea sa este cea din declaraţia de avere şi că nu are nici 2 milioane de euro, el infirmând informaţiile vehiculate în presă că ar avea 200 de milioane de euro.
"Sunt foarte deranjat de ce apare fie în Capital, fie în lista celor mai bogaţi români din România. M-ar crede cineva să spun că nu am, nu 200 milioane euro, nu 20 de milioane de euro, 2 milioane de euro nu am în momentul de faţă? Dar, la ce bun să fac tot acest exerciţiu când ar fi penibil că nimeni nu ar crede", a explicat Videanu.
Ministrul pDL a mai spus că oamenii au această percepţie pentru că aşa au fost informaţi prin mass-media. "Din păcate, nu totdeana lucrurile sunt adevărate în tot ceea ce se spune. Toţi spun că ŤVideanu are 200 milioane de euroť. Pot să conving eu pe cineva atât timp cât mass-media a spus că am?", a adăugat ministrul Economiei.
El a susţinut că tot ceea ce figurează în declaraţia sa de avere şi în cea de interese este real, neexistând nimic ascuns.
"Toată averea mea este în declaraţia de avere. (...) Afirm că nu am nimic altceva decât ce este scris în declaraţia de avere. Dacă cineva, şi este angajamentul meu public, poate demonstra că am un leu în plus faţă de ce este în declaraţia de avere, donez tot ce se poate demonstra oricui din această ţară", a precizat Videanu, la întrebarea cât i-a crescut averea în ultimii cinci ani.
Videanu s-a lăudat că este unul dintre puţinii politicieni care să poată justifica fiecare leu din averea personală şi are toate taxele şi impozitele plătite la fiecare leu şi i-a criticat pe politicienii care se ascund în spatele "soacrei sau cumnatului".
"Tot timpul am avut, în mod transparent, publicată atât în declaraţia de avere, cât şi public, afacerea pe care am avut-o. Nu sunt de acord cu politicienii care se ascund în spatele soacrei, în spatele cumnatului şi au, în momentul de faţă, averi pentru care nu pot justifica nici provenienţa banilor şi nici taxele şi impozitele aferente averii", a adăugat ministrul Economiei.
De altfel, pentru a-şi întări afirmaţiile, primvicepreşedintele PDL a propus un "exerciţiu public" de a vedea averile tuturor politicienilor, provenienţa banilor şi taxele şi impozitele plătite.
Potrivit declaraţiei de avere publicate în 28 decembrie 2009, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, avea patru conturi deschise la Raiffeisen Bank, în care avea 64.066 de lei. De asemenea, ministrul avea în două conturi 4.552 de euro, precum şi 30 de dolari.
Videanu deţine două apartamente în Bucureşti şi o casă în construcţie la Snagov, precum şi bijuterii, ceasuri, tablouri şi obiecte de artă în valoare de 220.000 euro. Casa aflată în construcţie este amplasată în satul Ciofliceni, pe un teren concesionat pentru 99 de ani.
Ministrul Economiei şi soţia sa, Mioriţa Videanu, sunt proprietarii a două apartamente în Bucureşti, cumpărate în anul 1993. Videanu mai deţine un teren intravilan de 1.808 metri pătraţi în localitatea Cinciş, judeţul Hunedoara, cumpărat în 2003 împreună cu soţia.
Ministrul Economiei avea plasamente, investiţii şi împrumuturi acordate de 145.219 lei la compania Titan Mar, de 66.640 lei la firma Secon, de 171.640 lei la firma Pecon, de 396.000 lei la Equity Invest, 1.500 lei la Ada Promotion Dev., de 11.061 lei la Auto Marcus Group şi de 260 lei la firma Marmosim.
Ministrul Economiei nu deţinea autovehicule şi nu avea datorii. El împrumutase o persoană fizică, Gheorghe Ionescu, cu 393.750 lei.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Videanu spaga avere
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close