Antena 3 CNN Politică Ilie Bolojan, după întâlnirea cu Viktor Orban de la Guvern: „România își dorește o relație constructivă cu Ungaria”

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu Viktor Orban de la Guvern: „România își dorește o relație constructivă cu Ungaria”

A.O.
4 minute de citit Publicat la 21:19 23 Iul 2025 Modificat la 00:02 24 Iul 2025
viktor orban kelemen hunor si ilie bolojan
„Premierul român a subliniat că România își dorește o relație constructivă cu Ungaria, axată pe cooperare reală și rezultate clare”, a transmis Guvernul. Foto: Fischer Zoltán via Facebook/ Kelemen Hunor

Premierul ungar Viktor Orban a ajuns miercuri la Guvernul României, unde a fost primit de prim-ministrul Ilie Bolojan. La discuțiile de la Palatul Victoria a participat și președintele UDMR, Kelemen Hunor. La finalul întrevederii, Guvernul a precizat, într-un comunicat de presă, că discuțiile dintre cei doi oficiali au vizat în principal „creșterea schimburilor comerciale” și dezvoltarea unor „proiecte comune de infrastructură și interconectare”. 

UPDATE: Kelemen Hunor a scris, miercuri, pe Facebook că discuțiile dintre Viktor Orban și Ile Bolojan au fost „deschise și constructive”. El a însoțit postarea de două fotografii de la întrevedere.

Președintele UDMR a participat și el la întrevederea de la Palatul Victoriei. 

„Dialogul a fost deschis și constructiv. Este bine să vezi că cei doi premieri au o viziune similară asupra importanței cooperării bazate pe respect reciproc și că menținerea siguranței și respectării minorităților este o responsabilitate comună. Aceasta ar putea fi o bază solidă pentru consolidarea relațiilor dintre cele două țări”, a scris Kelemen Hunor pe Facebook. 

UPDATE: Cei doi oficiali au discutat despre relațiile dintre România și Ungaria, „punând accent pe proiecte concrete care pot aduce beneficii reale cetățenilor din ambele țări, indiferent de etnie”, potrivit unui comunicat de la Guvern.

„Premierul român a subliniat că România își dorește o relație constructivă cu Ungaria, axată pe cooperare reală și rezultate clare.

Discuțiile au vizat în principal creșterea schimburilor comerciale – care au depășit 13,3 miliarde de euro în 2024 – și dezvoltarea unor proiecte comune de infrastructură și interconectare.

Premierul Ilie Bolojan a prezentat și direcțiile principale ale poziției României în UE, subliniind nevoia de unitate și solidaritate în fața provocărilor actuale”,  a transmis Executivul. 

---Știrea inițială---

Prim-ministrul Ilie Bolojan şi premierul Ungariei, Viktor Orban, vor discuta în cadrul unei cine de lucru miercuri seară, începând cu ora 21:00, la Palatul Victoria, a informat Biroul de presă al Guvernului.

Viktor Orban a ajuns la Palatul Victoria cu puțin timp înainte de ora 21.00, însoțit de președintele UDMR Kelemen Hunor. 


Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a spus că la întâlnire urmează să fie abordate subiecte privind colaborarea dintre cele două ţări.

Anterior, Viktor Orban a spus că doreşte să discute cât mai curând şi pe larg cu noul Preşedinte al României, întrucât există subiecte comune în cadrul Uniunii Europene, iar interesele românilor şi ale maghiarilor coincid în mai multe privinţe.

Ultima vizită oficială făcută de premierul Viktor Orban în România a avut loc în decembrie 2024, când prim-ministrul țării noastre era Marcel Ciolacu. Cei doi au discutat atunci despre „oportunitățile economice dintre cele două țări”, iar premierul PSD i-a mulțumit omologului său pentru că a susținut intrarea României în Schengen.  

Interesele economice ale Ungariei în România

Luni, ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a declarat că buna cooperare cu România este un „interes național absolut” al Ungariei, potrivit hirado.hu. Oficialul a enumerat domeniile în care Budapesta vrea o cooperare mai strânsă cu România: energie, exporturi, infrastructură. 

„Comisia Europeană doreşte ca Europa să obţină energie din cât mai puţine surse, ceea ce, desigur, va scumpi energia. Dar noi menţinem o cooperare energetică corectă cu România, iar obiectivul nostru este ca această cooperare energetică româno-maghiară să fie şi mai strânsă în perioada următoare, astfel încât – în ceea ce priveşte asigurarea necesarului de gaze naturale pentru Ungaria – să putem lua în considerare pentru anii următori zăcămintele de gaze naturale, care urmează să fie prospectate în România”,  a spus şeful diplomaţiei maghiare. 

Ministrul de Externe ungar a precizat că dezvoltările infrastructurale necesare au fost efectuate şi că Ungaria poate primi momentan 2,6 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an din România.

Péter Szijjártó a avut o discuție cu vicepremierul Barna Tánczos, la finalul căreia a anunțat că buna cooperare cu România e în interesul Ungariei. 

„Aceasta este, de asemenea, în interesul nostru economic, deoarece România este una dintre cele mai importante pieţe de export pentru economia maghiară; în plus, şi anul trecut am reuşit să stabilim un nou record al exporturilor” , a precizat ministrul ungar. 

El s-a referit și la comunităţile naţionale maghiare din Transilvania, din Ţinutul Secuiesc. 

„De asemenea, continuăm să dezvoltăm în această manieră şi căile de comunicaţie, deoarece de cealaltă parte a frontierei trăiesc şi comunităţi maghiare, iar comunităţi româneşti trăiesc, de asemenea, aici, pe teritoriul nostru, în Ungaria (...). Faptul că Uniunea Democrată Maghiară din România se află la guvernare la Bucureşti ajută de obicei foarte mult această cooperare. Acesta este cazul şi acum, faptul manifestându-se şi în relaţii”, a spus Péter Szijjártó.

Declarații controversate 

De asemenea, sâmbătă, premierul ungar Viktor Orban va susține tradiționalul său discurs de la Universitatea de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tuşnad, ajunsă la cea de a 34-a ediţie, relatează Agerpres. 

În discursul de anul trecut de la Tușnad, Orban a avut o serie de declarații controversate la adresa Occidentului, acuzând că a primit „instrucțiuni de la Bruxelles”. De asemenea, el l-a lăudat pe Vladimir Putin și a subliniat că Ucraina nu va intra „niciodată” în NATO sau UE. 

„Europa s-a străduit să fie un etalon, să impună valori, democrație liberală, tranziția verde. Majoritatea țărilor de pe mapamond sprijină Rusia. China și Coreea de Nord nu ne miră, sprijinul Iranului e un pic surprinzător, India sprijină Rusia, Turcia nu acceptă valorile propuse propuse de Occident și sprijină Rusia, e surprinzător. Occidentul e pe cale de destrămare. Presa din Occident spune că cea mai mare primejdie este Rusia. Felul în care se comporta Occidentul nu este rațional, nu se justifică”, a acuzat Orban anul trecut. 

De asemenea, el a făcut declarații împotriva minorităților sexuale. 

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close