Antena 3 CNN Politică Viorel Hrebenciuc şi fiul său au scăpat de arestul la domiciliu

Viorel Hrebenciuc şi fiul său au scăpat de arestul la domiciliu

Viorel Hrebenciuc şi fiul său au scăpat de arestul la domiciliu
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    23 Iun 2015   •   22:54

Viorel Hrebenciuc şi fiul său Andrei Hrebenciuc scapă de arestul la domiciliu, după ce au fost trimişi în judecată în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, potrivit ştiri pe surse.ro. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, marţi, să înlocuiască arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

 
Decizia instanţei vine după ce DNA a solicitat marţi judecătorilor să revoce arestul la domiciliu pentru inculpaţii din acest dosar, iar Curtea Constituţională decisese că măsura arestului la domiciliu în timpul judecătorii dosarelor în instanţă este neconstituţională, deoarece nu se prevede un termen maxim.
 
La termenul de marţi al procesului, fostul deputat Ioan Adam a depus o cerere prin care solicită să fie judecat prin procedura simplificată, el recunoscându-şi practic faptele de care este acuzat în acest dosar.
 
Viorel Hrebenciuc a fost trimis în judecată în ianuarie 2015, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare a banilor, iar fostul deputat Ioan Adam este acuzat de instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă.
 
Acuzaţiile se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare teren forestier în judeţul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close