Antena 3 CNN Politică Viorica Dăncilă iese la atac: „Iohannis se gândește să mai plece într-o vizită externă, după ce a aruncat țara în blocaje și impasuri”

Viorica Dăncilă iese la atac: „Iohannis se gândește să mai plece într-o vizită externă, după ce a aruncat țara în blocaje și impasuri”

Viorica Dăncilă iese la atac: „Iohannis se gândește să mai plece într-o vizită externă, după ce a aruncat țara în blocaje și impasuri”
16 Oct 2019   •   15:39

Premierul demis, Viorica Dăncilă, critică plecarea președintelui Klaus Iohannis la Bruxelles, joi şi vineri, unde va participa la reuniunea Consiliului European, arătând că acesta dă dovadă de nepăsare față de români și față de guvernarea țării.

În plus, Dăncilă susține că Iohannis „a decis să sacrifice românii și să arunce țara într-o serie nesfârșită de blocaje și impasuri”, făcând din crizele sale personale, crize ale României.

”Despre crizele lui Iohannis.

Am aflat cu surprindere că, în mijlocul uriașului blocaj instituțional pe care l-a creat, președintele Iohannis se gândește să mai plece într-o vizită externă, în loc să rămână în țară pentru a-și instala Guvernul. Este uluitoare nepăsarea președintelui în funcție cu privire la români și la guvernarea țării.

Să ne amintim motivele pentru care România se află în această situație de HAOS TOTAL NEJUSTIFICAT. Să ne uităm cu atenție cum, de luni întregi, președintele Iohannis calcă în picioare Constituția și blochează funcționarea Guvernului, într-un război împotriva PSD pe care obsesiv și-l imaginează.

Deși crizele lui Iohannis nu ar trebui să fie și crizele României, acest președinte a decis să sacrifice românii și să arunce țara într-o serie nesfârșită de blocaje și impasuri:

1. Iohannis a blocat constant funcționarea Guvernului prin refuzul nejustificat de a numi miniștri, a încălcat Constituția României și a refuzat punerea în aplicare a deciziei CCR. În mod abuziv, Klaus Iohannis a negat drepturile angajaților din ministerele rămase fără conducere și a întârziat sau blocat procese vitale, precum luarea de măsuri urgente la nivelul MAI sau susținerea examenului de rezidențiat de către absolvenții Facultății de Medicină.

2. În ceea ce privește numirea comisarului european din partea României, Iohannis și partidele de dreapta au arătat întregii lumi o Românie dezbinată, scindată între interesul țării și interesele mărunte, meschine ale unor grupări. Rezultatul acestui lobby negativ agresiv este că nici astăzi România nu are comisar european în noua formulă a Comisiei. Dacă nu a fost omul lui Iohannis cel propus, s-a opus fără rațiune oricărei alte propuneri.

3. A orchestrat o moțiune de cenzură pentru demiterea Guvernului PSD, însă nicio secundă nu a avut vreun plan pentru un nou Executiv. Guvernul lui Iohannis nu există. Nu au echipă guvernamentală, nu au program și se pare că nici o majoritate pentru vot. Klaus Iohannis și partidele care au semnat moțiunea de cenzură răspund pentru fiecare zi de risipire a banului public și blocaj instituțional.

Acest președinte care s-a întors împotriva românilor din cauza ambiției oarbe pentru un nou mandat va plăti pentru tot răul făcut țării sale. Crizele lui Iohannis nu trebuie să mai fie și crizele României!”, a scris Viorica Dăncilă, pe Facebook.

×
Subiecte în articol: viorica dancila Klaus Iohannis
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close