Antena 3 CNN Politică Viorica Dăncilă îi răspunde lui Klaus Iohannis: „Dacă ceream eu demisia cuiva, era scandal”

Viorica Dăncilă îi răspunde lui Klaus Iohannis: „Dacă ceream eu demisia cuiva, era scandal”

Viorica Dăncilă îi răspunde lui Klaus Iohannis: „Dacă ceream eu demisia cuiva, era scandal”
Sursa foto: sursă foto: gov.ro
01 Oct 2019   •   12:18

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marți, că tragediile nu trebuie folosite drept teme de campanie electorală, făcând referire la afirmaţia preşedintelui Klaus Iohannis, care a cerut demisia şefului DIICOT în acest context.

"Dacă îmi amintesc eu bine, când a fost cazul Caracal, de care domnul preşedinte şi-a amintit după trei luni, dânsul era în vacanţă, eu m-am întors în Bucureşti şi am luat primele măsuri. Deci, eu cred că nu trebuie să folosim o tragedie ca o temă de campanie electorală. Aceste lucruri se pot discuta, s-au luat măsurile, trebuie să se mai ia măsuri, iar dacă dânsul vrea să ia măsuri pe Ministerul Afacerilor Interne, cred că în primul rând să numească un ministru al MAI. Şi ştiţi că în acest sens am trimis chiar o scrisoare către domnul preşedinte", a spus Dăncilă.

Întrebată dacă este mulţumită de şeful DIICOT, premierul Dăncilă a spus că dacă ea ar fi cerut demisia cuiva, ”era un scandal foarte mare acum”.

„Dacă eu făceam acea afirmaţie pe care a făcut-o domnul preşedinte aseară, să cer demisia cuiva, cred că era un scandal foarte mare acum. Eu cred că nu trebuie să intervenim în Justiţie (...). Este foarte uşor să ieşi public să ceri demisia cuiva", a afirmat Viorica Dăncilă.

×
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close