Antena 3 CNN Politică Vlădescu ameninţă cu demisia dacă Parlamentul va adopta majorarea punctului de pensie (VIDEO)

Vlădescu ameninţă cu demisia dacă Parlamentul va adopta majorarea punctului de pensie (VIDEO)

Vlădescu ameninţă cu demisia dacă Parlamentul va adopta majorarea punctului de pensie (VIDEO)
07 Ian 2010   •   10:27

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a sugerat, joi, înaintea dezbaterilor din comisiile parlamentare de buget, că se gândeşte la demisia din această funcţie dacă plenul Parlamentului va aproba modificările făcute în comisii la bugetul la asigurărilor sociale. El a arătat că în acest caz un alt ministru de Finanţe şi nu el va fi cel care le va pune în aplicare. Ministrul s-a referit în principal la majoararea punctului de pensie de la 732,8 lei la 826,2 lei.

"Nu pot să stai să fii ministru al Finanţelor în condiţiile în care bugetele sunt dezechilibrate prin legi care nu ţin cont de realitatea econimică. Noi nu ascundem banii. Dacă am avea 120% în plus faţă de momentul de faţă, adică 2-3% din PIB, am da ceva mai mulţi bani la sănătate, la infrastructură. Eu nu sunt capabil să aplic un alt buget decât cel pe care îl avem acum", a afirmat Vlădescu.

Întrebat dacă va face acelaşi lucru şi în cazul majorării pensiilor, Vlădescu a replicat: "Absolut". El a amintit că a fost adversarul majorării pensiilor şi în anul 2004.

"Dacă Parlamentul va vota aceste decizii, va fi nevoie de un alt ministru al Finanţelor să le aplice, pentru că eu nu sunt capabil să aplic un alt buget decât cel pe care îl avem acum", a arătat Vlădescu.

El a reiterat că în acest an vor fi disponibilizaţi 100.000 de bugetari. "Nu sunt adeptul inflaţiei, care este un risc major pentru stabilitatea economică. Eu vreau să facem ajustările prin măsurile anunţate, îngheţarea salariilor şi disponibilizări în sistemul bugetar. Se va ajunge la creşterea inflaţiei dacă nu se iau măsurile anunţate", a mai declarat ministrul Finanţelor.



Pe fondul deciziei anunţate de UDMR de a nu vota bugetul asigărărilor de stat dacă se menţine măsura de îngheţare a pensiilor, parlamentarii PSD şi PNL din comisiile de muncă şi sănătate au profitat pentru a impune, miercuri, prin vot nominal, majorarea punctului de pensie de la 732,8 lei la 826,2 lei. Parlamentarii PDL şi cei ai UDMR s-au abţinut de la vot. Cu acest amendament a trecut şi proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2010, comisiile adoptând aviz pozitiv în unanimitate.

Deputatul Uniunii, Kerekeş Karoly a avertizat însă că propunerea Opoziţiei de majorare a punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut este irealizabilă. Uniunea va susţine totuşi indexarea pensiei în raport cu inflaţia.

Şi ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a susţinut că majorarea punctului nu este realizabilă deoarece nu sunt bani la buget, în timp ce secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina a amintit că în discuţiile cu FMI s-a stabilit îngheţarea nominală a pensiilor.

Deputaţii şi senatorii din comisii au mai aprobat majorarea cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj de la 2.943,4 milioane lei la 3039,6 milioane lei, precum şi a cheltuielilor fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale de la 21,3 milioane lei la 35 milioane de lei.

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina a avertizat că, în acest mod, se majorează deficitul bugetar stabilit cu FMI la 5,9%.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Sebastian Vladescu
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close