Antena 3 CNN Politică Zece cauze pentru eșecul PNL în alegeri. ”Amatorism și superficialitate”

Zece cauze pentru eșecul PNL în alegeri. ”Amatorism și superficialitate”

Zece cauze pentru eșecul PNL în alegeri. ”Amatorism și superficialitate”
05 Ian 2017   •   20:55

Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, susţine că a identificat şi prezentat în şedinţa Biroului Politic Judeţean (BPJ) zece cauze esenţiale care au condus la rezultatele nesatisfăcătoare pe care le-au obţinut liberalii în alegerile din 2016, atât la locale, cât şi la parlamentare. 

''Toate aceste lucruri au fost prezentate de subsemnatul în partid, în BPJ Timiş. Anul 2016, un an cu două runde de alegeri de maximă importanţă, s-a încheiat. S-a scurs suficient timp de la alegeri încât să putem vorbi la rece despre cauzele rezultatelor PNL. Le voi prezenta pe cele mai importante 10 dintre ele'', arată Nicolae Robu într-un comunicat de presă remis vineri seara AGERPRES. 

Prima problemă identificată de Robu este anunţarea înaintea alegerilor locale a candidaţilor la funcţia de preşedinte de Consiliu Judeţean (CJ), în condiţiile în care niciunul nu era cotat, în sondaje, cu scoruri peste cel al partidului, cu două excepţii pe ţară şi, drept urmare, ei n-aveau cum să fie locomotive pentru partid. "În schimb, desemnarea lor a creat, inevitabil, în filiale, tensiuni interne, frustrări fireşti, care s-au răsfrânt negativ asupra rezultatelor la locale, cu prelungire la parlamentare'', susţine liderul liberal timişean. 

Robu menţionează, de asemenea, ''superficialitatea, amatorismul, în stabilirea candidaţilor la Primăriile de sector şi la Primăria Generală a Capitalei, care au adus prejudicii imense de imagine partidului, în ansamblul său, derută în rândul membrilor şi simpatizanţilor PNL şi tensiuni interne, mai ales în organizaţiile din capitală''. 

În al treilea rând, liderul liberalilor timişeni plasează anunţarea înaintea alegerilor a unui nume pentru funcţia de premier, în condiţiile în care PNL nu avea un candidat cu scor peste scorul partidului, care să poată fi pe post de ''locomotiva pentru partid''. 

Nicolae Robu amendează inclusiv ''agăţarea PNL de premierul Dacian Cioloş, în condiţiile în care acesta nu era perceput de membrii şi simpatizanţii PNL ca aparţinând comunităţii lor, majoritatea românilor şi a membrilor PNL erau nemulţumiţi de prestaţia Guvernului Cioloş'', punctând că, personal, are o părere ''mai degrabă pozitivă decât negativă asupra guvernării Cioloş''. 

În opinia lui Robu, fostul premier avea un capital de apreciere ''mai degrabă modest, nicidecum unul care să-l facă locomotivă pentru PNL'', dar însuşi Cioloş nu a dovedit ''că ar rezona cu PNL. 

"Dimpotrivă, a fost extrem de ezitant în a se lăsa asociat cu PNL' iar când a făcut-o, a pus pe picior de egalitate, în perspectiva sa, PNL şi noul, enigmaticul partid - USR, semănând confuzie în rândul membrilor şi simpatizanţilor PNL, respectiv în rândul nehotărâţilor'', susţine Robu. 

Acesta mai enumeră la cauze negative faptul că au fost ''forţaţi pe liste candidaţi din afara filialelor, chiar din afara partidului, cu crearea inevitabilă de nemulţumiri şi demotivări în organizaţii, cu consecinţe imediate şi pe termen lung''; nefolosirea în campanie a unor vectori de imagine proprii, care ar fi avut suport popular, preferându-se ''agăţarea de personalităţi din afara partidului, prea puţin cunoscuţi în rândul electoratului''; programul politic propriu al PNL nu a fost prezentat electoratului în termeni clari şi concişi, ''cu focalizare pe lucruri în care să-şi regăsească interesul, cu care să rezoneze simplii cetăţeni, ca indivizi, respectiv categorii socio-profesionale semnificative din punct de vedere electoral"; funcţionarea PNL cu conduceri bicefale, provenite din PNL istoric şi din PDL, precum şi organisme colective-mamut, nefuncţionale, până mult prea târziu. 

Acesta mai vorbeşte despre materialele electorale neadecvate, slabe, lipsite de eficienţă electorală, precum şi ''promovarea necorespunzătoare pe televiziunile naţionale''. 

''Este uşor de remarcat că niciunul dintre lucrurile de mai sus nu se regăseşte la PSD'', conchide Nicolae Robu, conform comunicatului citat. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: alegeri rezultate alegeri cauze PNL
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close