Antena 3 CNN Politică Acuzații grave la dezbaterea Legii Bugetului: cel mai mic procentaj din istorie alocat Educației

Acuzații grave la dezbaterea Legii Bugetului: cel mai mic procentaj din istorie alocat Educației

Social-democrații acuză Coaliția de guvernare că a prevăzut în 2021 pentru sectorul educației cel mai mic procentaj din istorie, prin raportare la Produsul Intern Brut.

Acuzații grave la dezbaterea Legii Bugetului: cel mai mic procentaj din istorie alocat Educației
de Georgiana Adam    |    27 Feb 2021   •   18:08

Deputatul PSD Gabriel Zetea a arătat, sâmbătă, în ședința comisiei parlamentare de Buget, Finanțe și Bănci că această alocare este de doar 2,8% din PIB.

Zetea a spus că această subfinanțare a învățământului vine în contextul în care pandemia a arătat cât de vulnerabil este sistemul de educație și cât de mare e nevoia de investiții în școala online și în reabilitarea unităților de învățământ.

"Guvernul Cîțu a alocat în acest an Educației cel mai mic buget raportat la PIB din istorie – 2,8%, ceea ce e extrem de puțin. Prin amendamente propunem creșterea acestui buget până la 5% din PIB, aproape 56 de miliarde și 1% pentru cercetare, un total de aproape 70 de miliarde pentru bugetul Ministerului", a precizat parlamentarul PSD.

"Pandemia ne-a arătat cât de vulnerabil este sistemul de educație din România și cât de important este să facem cu adevărat investiții în școala online, pentru reabilitarea unităților de învățământ.

 Anul trecut s-a greșit enorm. Anul trecut, în momentul în care s-a trecut la școala online, s-a cerut autorităților locale achiziția de echipamente online pentru copiii români în condițiile în care autoritățile locale nu aveau resursele financiare pentru a le achiziționa, urmând ca, ulterior, să își recupereze banii din fonduri europene. (...) E nevoie să de un alt fel de gândire”, a continuat Gabriel Zetea.

Pe lângă creșterea calității educației, social-democratul spune că este nevoie și de mărirea salariilor profesorilor, care nu cresc nici de la 1 martie cum era stabilit.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: Gabriel Zetea legea bugetului
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close