Antena 3 CNN Război în Israel Israelul a amânat o lovitură în Iran, dar plănuiește să dea atacul înainte de Paștele evreiesc. Netanyahu: "Vom decide singuri cum ne apărăm!"

Israelul a amânat o lovitură în Iran, dar plănuiește să dea atacul înainte de Paștele evreiesc. Netanyahu: "Vom decide singuri cum ne apărăm!"

Andreea Sava, Costi Pahonțu
2 minute de citit Publicat la 11:15 18 Apr 2024 Modificat la 11:15 18 Apr 2024

O declarație în acest sens a fost făcută de premierul statului evreu, Benjamin Netanyahu, după ce s-a întâlnit cu miniștrii de Externe ai Germaniei și ai Marii Britanii, aflați în vizită în Israel.

Aceștia i-au cerut să nu riposteze la atacul masiv de sâmbăta trecută al Iranului, contracarat în proporție de 99% cu ajutorul aliaților și al sistemului defensiv Iron Dome.

"Le mulțumesc prietenilor noștri pentru sprijinul acordat în apărarea Israelului prin vorbe și fapte. Ei au, de asemenea, tot felul de sugestii și sfaturi. Le apreciez, dar vreau să precizez că vom lua propriile decizii, iar statul Israel va face tot ceea ce este necesar pentru a se apăra", a spus Netanyahu.

Între timp, apar informații conform cărora armata israeliană ar fi luat în calcul să efectueze o lovitură de răzbunare împotriva Iranului chiar luni seara, la două zile după atac. În cele din urmă însă, israelienii au decis să amâne această operațiune.

Realizator Antena 3 CNN: "Răspunsul Israelului pentru Iran, înainte de Paștele evreiesc"

"Toată lumea așteaptă să vadă care va fi răspunsul Israelului la atacul Iranului, pentru că toată lumea spune că această ripostă militară va exista, indiferent că va fi de mai mică amploare sau de mai mare amploare.

Premierul Benjamin Netanyahu a ținut să sublinieze în urmă cu doar câteva ore că doar Israelul este cel care va decide sub ce formă va răspunde Iranului. O atitudine dură a fost exprimată de ministrul israelian de Finanțe, care nu face parte din Cabinetul de război. Acesta a afirmat că un răspuns al Israelului 'trebuie să zguduie Teheranul', astfel încât republica islamică să nu mai încerce niciodată să atace Israelul.

Dacă țările occidentale estimează că un nou pachet de sancțiuni împotriva Iranului ar putea să rezolve problema, oficialii israelieni transmit pe toate căile că, dacă Teheranul nu este pus la punct acum, următoarea țintă poate fi în Europa sau în Statele Unite.

Aici, aici, în Israel, când vorbești cu oamenii, unii îți vor spune că statul evreu nu are cum să nu răspundă la așa ceva. Pe de altă parte, alții afirmă că lumea s-a săturat de tensiunile din ultimele șapte luni, de conflictul din Gaza și de incapacitatea guvernului de a-i aduce acasă pe ostaticii încă aflați în custodia Hamas.

Sunt voci care spun că, dacă Netanyahu îi bagă pe israelieni în buncăre de Paște, atunci revolta oamenilor va izbucni la scară mare și ar putea, chiar, să cadă guvernul. Așa că ar urma să vedem un eventual răspuns militar undeva în zilele următoare, în weekend, până luni, când începe Paștele evreiesc", a transmis din Ierusalim Andreea Sava, realizator Antena 3 CNN.

×
Etichete: Paste Israel Iran
Parteneri
x close