Antena 3 CNN Război în Israel Prima reacţie a lui Joe Biden, preşedintele SUA, după atacul cu drone şi rachete lansat de Iran în Israel

Prima reacţie a lui Joe Biden, preşedintele SUA, după atacul cu drone şi rachete lansat de Iran în Israel

Joe Biden a confirmat că s-a întâlnit cu echipa sa de securitate naţională pentru a discuta despre atacul Iranului împotriva Israelului. Este pentru prima dată când Iranul lansează un atac direct asupra Israelului din propriul său teritoriu.

Prima reacţie a lui Joe Biden, preşedintele SUA, după atacul cu drone şi rachete lansat de Iran în Israel
Sursa foto: Profimedia Images
de Georgiana Adam    |    14 Apr 2024   •   07:44

Preşedintele american şi-a scurtat călătoria de weekend în Delaware pentru a se întoarce la Washington.

"Angajamentul nostru faţă de securitatea Israelului împotriva ameninţărilor din partea Iranului şi a reprezentanţilor săi este de fier", a declarat el.

Înalţi oficiali israelieni au spus că mare parte din atac a fost respins: "Am interceptat 99% din răspunsul iranian, ne-am pregătit pentru asta". Potrivit acestora, "faptul că Iranul trage pentru prima dată de pe teritoriul său în Israel necesită un răspuns".

Postul de televiziune israelian Channel 12 a relatat că avioane de război americane şi britanice au doborât mai multe drone iranienen ce vizau Israelul deasupra zonei de frontieră dintre Irak şi Siria.

Forţele americane au doborât unele dintre dronele iraniene care au fost lansate spre Israel, potrivit unei surse americane pentru ABC News.

Armata israeliană a îndemnat locuitorii din anumite zone să rămână în apropierea „spaţiilor de protecţie" până la noi ordine.

×
Subiecte în articol: Joe Biden Iran Israel
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"
x close