Antena 3 CNN Război în Israel Supravieţuitori din comunităţile atacate de teroriştii Hamas: „Am mers la trei, patru, cinci înmormântări pe zi” 

Supravieţuitori din comunităţile atacate de teroriştii Hamas: „Am mers la trei, patru, cinci înmormântări pe zi” 

Comunitățile israeliene din apropierea graniței cu Gaza spun că guvernul ar fi trebuit să fie conștient de o amenințare tot mai mare din partea Hamas. Sunt oamenii care au trăit momentele îngrozitoare din 7 octombrie, atunci când teroriştii au venit cu parapanta în comunităţile lor. 

de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Oct 2023   •   06:49

Corespondentul CNN, Jeremy Diamond, a mers în aceste kibbutzuri şi a văzut proporţia dezastrului. 

Unul după altul, militanții Hamas au aterizat aici, în Netiv Ha-Asara, ucigând 20 de persoane în această comunitate de doar 800 de locuitori. 

„Aceștia sunt Jacobi și Bilha Hila Yinon. Aceasta era ca o casă de lemn în stil american. Acum asta este tot ce a mai rămas”, povesteşte Hila Fenlon, supravieţuitoare a atacului teroriştilor Hamas.

Erau acasă în acea fatidică dimineață de sâmbătă, când teroriștii Hamas le-au ars casa până la temelii, trăgând aici cu o grenadă propulsată de rachetă sau cu o rachetă. 

Rămășițele lui Jacobi au fost găsite carbonizate înăuntru, iar de la Bilha s-au găsit doar dinții.

Hila Fenlon a numit Netiv Ha-Asara casa ei încă de când era copil și locuia la câteva sute de metri de Gaza. 

Acum, după ce a supraviețuit atacurilor din 7 octombrie, ea vrea ca lumea să știe ce s-a întâmplat aici.

„Este o comunitate mică. Toată lumea se cunoaște între ei. Cunoaștem fiecare persoană care și-a pierdut viața aici și au fost 20 de persoane. Am avut, am mers la 3, 4, 5 înmormântări pe zi când, în cele din urmă, i-am adus pentru a fi îngropați”, spune Hila Fenlon.

Aceasta este prima dată când intră în casa lui Nurit și Alon Berger de la atacuri și prima dată când vede locul unde a fost ucisă prietena ei Nurit.  

„Este prea dificil pentru mine…”, mărturiseşte femeia.

Acesta este locul unde Nurit Burger și-a trăit ultimele clipe. A murit după ce teroriștii Hamas au atacat această casă din exterior. 

Și, în timp ce ea stătea acolo pe moarte, fiicele ei, trei fiice și soțul ei, au intrat în această cameră. 

Ni s-a spus că au lăsat ușa ușor întredeschisă, în speranța că teroriștii nu vor crede că este cineva aici, pentru că ușa nu era închisă, iar ei s-au ascuns aici, în acest colț. Două dintre fiice au fost rănite de schije și de gloanțe.

Timp de 40 de minute nu au scos niciun sunet, așteptând ca bărbații care le-au ucis mama lor să plece din casă. 

×
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close