Antena 3 CNN Război în Israel Reuven Azar, ambasadorul Israelului la Bucureşti: "Civilii sunt răpiţi şi duşi în Fâşia Gaza" | Mobilizare generală pentru război în Israel

Reuven Azar, ambasadorul Israelului la Bucureşti: "Civilii sunt răpiţi şi duşi în Fâşia Gaza" | Mobilizare generală pentru război în Israel

Reuven Azar, ambasadorul Israelului la Bucureşti, a vorbit, în exclusivitate la Antena 3 CNN, despre războiul început de teroriştii Hamas în Israel. În această dimineaţă, teroriştii au lansat mii de rachete asupra oraşelor din sudul şi centrul ţării, şi au luat cu asalt străzile unor oraşe din sud, acolo unde au răpit şi ucis civili.

de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Oct 2023   •   12:56

Reuven Azar a declarat, în studioul Antena 3 CNN, că atacul Hamas a fost lansat atât de pe uscat, cât şi din aer şi din mare. Cel puțin 22 de persoane au fost ucise de la începutul atacului masiv al grupării teroriste Hamas, susține Magenul David Adom. Peste 70 de persoane sunt rănite grav. De asemenea, preşedintele consiliului regional Shaar ha-Negev a fost ucis într-un schimb de focuri.

Între timp, premierul ar fi cerut mobilizarea generală pentru armată, astfel încât toţi cei apţi pentru luptă să fie chemaţi la recrutare.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

"Israelul este atacat, suntem în stare de război. Un atac coordonat de pe uscat, din aer şi de pe mare, împotriva civililor noştri, împotriva militarilor noştri. Mii de rachete au fost lansate spre oraşele noastre. Israelienii sunt atacaţi în acest moment, nu există niciun dubiu că este un atac plănuit cu mare atenţie, foarte bine organizat, împotriva Israelului.

Avem informaţii despre faptul că s-au infiltrat terorişti pe teritoriul Israelului, în mai multe sate şi oraşe din sud. Serviciile de securitate şi forţele aeriene încearcă să controleze situaţia cu scopul de a-i proteja pe civili. Suntem, desigur, pregătiţi să respingem acest atac. Israelul e foarte pregătit să se apere. Există informaţii cu privire la aceste atacuri, la aceste infiltrări. Am văzut imagini cu cetăţeni israelieni care sunt traşi de pe stradă în zona Gaza. Trebuie să înţelegem că avem de-a face cu o organizaţie teroristă, care trage fără discriminare în populaţia civilă şi se ascunde în spatele civililor, nu au niciun fel de valori morale, fac tot ce le trece prin cap, atacă cu ce au la îndemână cu scopul de a ucide cât mai mulţi israelieni civili.

Încep să curgă informaţiile, totuşi sunt confuze în acest moment. Încercăm să realizăm ce au reuşit să facă teroriştii Hamas. Sunt eforturi care se fac în paralel, pe de o parte să ţine situaţia sub control în teren, pe de altă parte ne pregătim pentru o operaţiune de amploare. Nu avem niciun dubiu că această operaţiune nu vine doar de la Hamas, ci şi de la aliaţii Hamas, respectiv Iran şi alţii. Va trebui să răspundem la această situaţie. Au făcut nişte calcule foarte greşite, au crezut că Israelul va accepta o astfel de situaţie, dar nu vom accepta, vom răspunde cu toată forţa.

Guvernul nostru şi forţele de securitate, şi premierul, s-au adunat în acest moment, este un consiliu de securitate pentru a aproba planul armatei pentru a ne apăra împotriva acestor atacuri teroriste şi pentru a răspunde", a declarat Reuven Azar, ambasadorul Israelului la Bucureşti.

Astăzi, premierul Isralelului, Benjamin Netanyahu a anunţat, într-o postare pe X că Israel este "în război. Nu într-o operaţiune, nu într-o escaladare a unui conflict, ci în război".

Zeci de rachete au fost trase dinspre Fâşia Gaza spre Israel în această dimineaţă. Atacul pune capăt unui armistiţiu respectat în mare parte până acum, după sfârşitul războiului de cinci zile din luna mai. În Israel, sirenele au răsunat în mai multe oraşe din jurul teritoriului palestinian, dar şi mai în nord şi est, potrivit armatei israeliene.

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a declarat că mişcarea islamistă palestiniană Hamas a declanşat "un război împotriva statului Israel", iar liderul braţului armat al mişcării Hamas a anunţat declanşarea "Operaţiunii Potopul Al-Aqsa" împotriva Israelului.

×
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close