x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Adrian Năstase a obţinut o reducere a pedepsei cu 45 de zile, pentru că a scris o carte în penitenciar

de A.M.P   •   10 Ian 2013   •   09:47
Adrian Năstase a obţinut o reducere a pedepsei cu 45 de zile, pentru că a scris o carte în penitenciar 482
Foto: Agerpres
Fostul premier Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare în dosarul Trofeul Calităţii, a obţinut o reducere a pedepsei cu 45 de zile după ce a scris o carte în penitenciar, au declarat surse din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), citate de Mediafax.
   
Potrivit surselor citate, iniţial, Năstase a depus o cerere la conducerea Penitenciarului Jilava, în care a anunţat că doreşte să muncească pe durata perioadei de detenţie, mai precis să realizeze "o lucrare ştiinţifică".
   
Informaţia a fost confirmată de Dana Năstase, soţia fostului premier, în ediţia de miercuri seară a emisiunii "Sinteza zilei" de la Antena 3.

Cererea fostului premier a fost aprobată, iar acestuia i s-a pus în vedere că poate lucra între opt şi zece ore pe zi, având obligatoriu două zile libere pe săptămână.
   
Potrivit aceloraşi surse, lui Năstase i-a luat aproximativ o lună şi jumătate să scrie cartea, timp în care a lucrat efectiv 30 de zile.
   
Lucrarea ştiinţifică a lui Adrian Năstase s-a materializat printr-o carte, intitulată "România la UE în contextul reglementărilor interne şi europene", care a fost ulterior publicată de o editură acreditată pe lângă Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior.  
   
Adrian Năstase ar putea fi pus în libertate înainte de termen, după ce Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a dat aviz pozitiv, constatând că s-a împlinit termenul la care poate fi eliberat.
   
Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a declarat că, miercuri, Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a constatat că s-a împlinit termenul de o treime din pedeapsă în care ar putea fi eliberat fostul premier şi a dat aviz favorabil.
   
El a precizat că membrii Comisiei au luat în calcul pentru avizul favorabil activităţile desfăşurate de Adrian Năstase în penitenciar, precum şi faptul că acesta a publicat trei cărţi.
   
Cazacu a mai spus că au fost luate în considerare în stabilirea perioadei de executare a pedepsei şi zilele petrecute de Adrian Năstase în Spitalul Floreasca, scăzute din pedeapsă în urma unei decizii a instanţei.
   
Avocatul a precizat că avizul favorabil pentru eliberarea lui Adrian Năstase din penitenciar va fi analizat de judecător, o decizie a instanţei putând fi dată spre sfârşitul lunii ianuarie.
sati