Antena 3 CNN Show Fiica lui Bruce Willis, mesaj emoționant pe rețelele sociale: ”Îmi lipseşte tatăl meu”

Fiica lui Bruce Willis, mesaj emoționant pe rețelele sociale: ”Îmi lipseşte tatăl meu”

Rumer Willis, fiica lui Bruce Willis, a publicat un mesaj emoționant pe rețelele sociale, alături de o fotografie cu tatăl său, de pe vremea când ea era doar un copil. Actrița a mărturisit că îi este dor de tatăl ei, iar unii fani s-au gândit la ce este mai rău.

Fiica lui Bruce Willis, mesaj emoționant pe rețelele sociale: ”Îmi lipseşte tatăl meu”
Sursa foto: Instagram/ Rumer Willis
de Roxana Mihăiescu    |    21 Noi 2023   •   20:32

 În vârstă de 35 de ani, Rumer Willis a împărtăşit o fotografie cu cei 1,1 milioane de urmăritori ai săi, în care apare alături de tatăl ei, de pe vremea când ea era doar bebeluş.

”Chiar îmi lipseşte tatăl meu astăzi”, a scris Rumer, în dreptul fotografiei, semn că îi este dor de tatăl ei, în timp ce starea lui continuă să se înrăutățească. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sora actriţei, Tallulah Willis, cel mai mic copil al lui Bruce şi al fostei soţii Demi Moore, a împărtăşit, de asemenea, postarea pe Instagram Story. 

”La naiba, fotografiile astea m-au terminat în seara asta. Eşti toată inima mea şi sunt atât de mândră să fiu Tallulah Belle Bruce Willis a ta”, a mai scris ea. 

Citește și: Soția lui Bruce Willis îi roagă pe paparazzi să nu țipe la el pe stradă: "Permiteți oricui este cu el să-l ducă din punctul A în punctul B în siguranță"

Anul trecut, actorul a fost diagnosticat cu demență frontotemporală, dar și cu afazie, o incapacitate de a vorbi sau de a înțelege vorbirea, mediată de creier.

În termeni de specialitate, demența frontotemporală ”este un termen generic pentru un grup de tulburări cerebrale care afectează în principal lobii frontali și temporali ai creierului”, scrie ET.

Recent, Bruce Willis, în vârstă de 67 de ani, a fost văzut în public pentru prima dată după ce familia sa a dezvăluit că s-a îmbolnăvit.

Imaginile l-au arătat purtând un trening negru, cu o mână în buzunar, un hanorac albastru și o căciulă de lână. Actorul s-a plimbat alături de doi prieteni pe un trotuar din Santa Monica, în California.

×
Subiecte în articol: Bruce Willis rumer willis mesaj
Parteneri
"Paul de România", arestat preventiv după ce a fost prins în Malta
x close