Antena 3 CNN Show Mara Bănică, însărcinată în 7 luni, se luptă cu depresia: "Plâng trei-patru ore pe zi"

Mara Bănică, însărcinată în 7 luni, se luptă cu depresia: "Plâng trei-patru ore pe zi"

Mara Bănică este însărcinată în șapte luni şi se luptă cu o depresie prenatală. "Plâng trei-patru ore pe zi", a declarat ea.

Mara Bănică, însărcinată în 7 luni, se luptă cu depresia: "Plâng trei-patru ore pe zi"
Sursa foto: Instagram.com/marabanica
de Georgiana Adam    |    15 Noi 2021   •   20:04

"Plâng trei-patru ore pe zi. Eu nu am voie să iau pastile deloc. Așa am ajuns la psiholog, fac terapie on-line! Eu eram psihic ca un tanc! Nu mă așteptam să pățesc asta, să fac depresie", a declarat Mara Bănică.

"Bărbată-miu e plecat din țară, iar faptul că stau închisă în casă mă omoară psihic. Astea două luni care au mai rămas trec cel mai greu. Duminică e ziua mea. Eu, în anii trecuți, dădeam petreceri cu o mie de persoane! Acum stau închisă în casă, nu mă mai deplasez decât până la magazin. Sunt vaccinată, dar îmi este frica să ies. Sunt gravidă și nu vreau să mă îmbolnăvesc.

Am avut și Covid anul trecut. Nu vreau însă să risc nimic, nu mai am putere. Am 80 de kilograme și cred că o să mai iau 10 kilograme! Sunt cât un tanc!”, a declarat Mara Bănică, pentru Click.ro.

View this post on Instagram

A post shared by Mara Banica (@marabanica)

×
Subiecte în articol: mara banica depresie
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close