Antena 3 Show Nelu Ploieșteanu a murit la vârsta de 70 de ani, răpus de COVID! Mara Bănică: ”Speram să nu primesc niciodată vestea asta!”

Nelu Ploieșteanu a murit la vârsta de 70 de ani, răpus de COVID! Mara Bănică: ”Speram să nu primesc niciodată vestea asta!”

de Laura Dinu    |    02 Apr 2021   •   07:10
Nelu Ploieșteanu a murit la vârsta de 70 de ani, răpus de COVID! Mara Bănică: ”Speram să nu primesc niciodată vestea asta!” Agerpres

Nelu Ploieșteanu a murit! Anuțul a fost făcut chiar de Mara Bănică, într-o postare pe Facebook.

”Speram să nu primesc niciodată vestea asta... Drum bun, nea Nelu! Să te ierte bunul Dumnezeu și să-ți odihnească sufletul în Rai!”, a scris Mara Bănică pe rețeaua socială. 

”Mi-a fost și groază când mi-a sunat telefonul. Nu știu de ce mi se întâmplă mie în ultima vreme. M-a sunat fiica lui cu care am vorbit în fiecare zi, și, în momentul în care te sună în crucea nopții, mi-a și spus: ”Știi de ce te sun la ora asta, nu?” Și nici nu a mai fost necesar să îmi spună. 

Am înțeles că puțin după miezul nopții s-a stins. Problema este că ieri, doamna Elena, soția lui Nea Nelu, a primit un telefon de la DSP în care a fost anunțată că pot ieși din carantină. Și dumneaei, și Nea Nelu. Deci, legal, nu mai exista pericolul răspândirii virusului și nici nu cred că îl mai avea în organism”, a povestit Mara Bănică la Antena 3. 

”Maestrul Nelu Ploieșteanu a pierdut lupta cu virusul. Condoleanțe familiei!”

Vestea a fost confirmată și de reprezentanții SMURD, tot pe o rețea socială. 

”Din păcate, în această dimineață, maestrul Nelu Ploieșteanu a pierdut lupta cu virusul. Condoleanțe familiei!”, se arată pe pagina SMURD a unei rețele sociale. 

Artistul, în vârstă de 70 de ani, se afla internat la Spitalul Floreasca din Capitală încă de la jumătatea lunii martie, mai exact din data de 13 martie. În tot aceste timp, medicii au fost extrem de rezervați în ceea ce privește evoluția stării sale de sănătate, cu atât mai mult cu cât artistul se confrunta cu probleme mari de sănătate la plămâni dar și la inimă. 

Nu a crezut în virus

Artistul a fost inițial diagnosticat cu COVID-19, a fost internat însă a plecat din spital pe semnătură. La doar câteva zile, a ajuns din nou la spital, de data aceasta în stare gravă, iar medicii au fost nevoiți să îl intubeze deoarece avea o saturație extrem de mică. 

”Nea Nelu s-a îmbolnăvit la începutul săptămânii, a fost internat 48 de ore, și cred că făcea parte din categoria bolnavilor ”Toma Necredinciosul”, care a negat virusul și existența lui. De altfel și mie îmi spunea că nu e decât o răceală, motiv pentru care a plecat pe propria semnătură din spital. 

Starea lui se agravase, avea nevoie de un Computer Tomograf pentru ca medicii să detecteze cât de grav sunt afectați plămânii, însă Nea Nelu a refuzat. A plecat pe semnătură, a ajuns acasă miercuri seara, starea lui s-a agravat foarte tare, până când saturația de oxigen a ajuns la 50%, practic nu mai putea respira. Atunci au chemat ambulanța și a fost din nou transportat la spital. 

Din nefericire a ajuns intubat într-un timp foarte scurt, cu șanse extrem de mici de supraviețuire”, povestea, la acel moment, Mara Bănică, la Antena 3. 

Cine a fost Nelu Ploieșteanu

Ion Dumitrache, pe numele de scenă Nelu Ploieșteanu, s-a născut pe 16 decembrie 1950 în comuna prahoveană, Ciorani, într-o familie mare, cu alte șase suflete. 

Tatăl său, un interpret pe cinste, era stâlpul familiei și câștiga bani cântând la nunți. Încă de la cinci ani a început viitorul artist să dea târcoale acordeonului tatălui său, dar a cântat cu adevărat abia la 15 ani, la petreceri și aniversări, de nevoie, atunci când tatăl său s-a stins. 

Și-a început cariera în satul natal și nu și-a imaginat o secundă că avea să devină unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică lăutărească din România. 

La 17 ani, Ion Dumitrache cânta deja la nunți și purta de fiecare dată același pulover, ros la coate. Și-a jurat atunci câ, într-o zi, va deveni bogat. 

A făcut armata 1 an și 4 luni la Brașov și la Timișoara. După armată, în 1970, s-a mutat la București, la o rudă. S-a înscris la școala populară de artă din Capitală și a studiat acordeonul și canto. A cântat 6 luni la acordeon la Teatrul de Revistă, Ion Vasilescu. A cântat apoi la restaurantele Caraiman, Doina, Crama Domnească și Caru cu Bere. Iar între 1990 și 1998 a cântat la Șarpele Roșu și la Perla. 

În 1979 a plecat pentru prima dată într-un turneu, în străinătate, cu ansamblul Mugurelul. A cântat în Franța, Belgia, Italia și Olanda. Au urmat apoi alte turnee în Spania și Germania. Ultima plecare a fost în 1996, în Germania. 

Pe Nelu Ploieșteanu doar America nu îl știe. De vină a fost distanța foarte mare. 

După 1990, a reușit să lanseze 18 albume. Nici nu își mai amintește câte spectacole și turnee a avut. 

A avut de multe ori ocazia să rămână în străinătate, dar a refuzat pentru că a vrut ca muzica veche românească să fie cunoscută în România. Le-a cântat multor politicieni, inclusiv lui Silvio Berlusconi, când a venit în România. Dar și lui Nicu Ceaușescu. 

Cele mai importante colaborări le-a avut cu actorii Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache. Cu ei a cunoscut Nelu Ploieșteanu succesul într-ale filmului. 

A fost muncitor și responsabil toată viața. Dar a recunoscut mereu că a avut o slăbiciune: păcănelele.

Pe scenă a trăit intens. La fel a făcut și în viața de zi cu zi. A avut o familie, mare, cu cinci copii. Patru fiice, un fiu și doi nepoți. Fiul său, Mihai, a murit însă în luna aprilie a anului 2018, la vârsta de 32 de ani, după o lungă suferință. După moartea acestuia, Nelu Ploieșteanu a declarat cu durere că soția sa nu și-a mai revenit.

Nici el nu a făcut-o în totalitate, dar, cu profesionalism și pasiune, maestrul lăutar a mers mai departe și a făcut din fiecare apariție pe scenă un adevărat regal. Iar iubitorii de muzică lăutărească l-au aplaudat în picioare de fiecare dată. 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close