x close

Scandal la Eurovision 2017. Unul dintre favoriții concursului, în atenția autorităților ucrainene

11 Mai 2017   •   19:50
Scandal la Eurovision 2017. Unul dintre favoriții concursului, în atenția autorităților ucrainene

Ucraina a anunţat joi că verifică relatările din presă potrivit cărora solistul Bulgariei la Eurovision - unul dintre favoriţii concursului, potrivit presei - este posibil să fi încălcat legea ucraineană cântând în Crimeea după anexarea ei de către Rusia, relatează Reuters.

O înregistrare video intens partajată pe reţelele sociale şi în media ucrainene pare să-l arate pe solistul bulgar Kristian Kostov cântând într-un concert în peninsula de la Marea Neagră în iunie 2014, la trei luni după ce aceasta a fost anexată de Rusia.

Ucraina a interzis deja concurentei din Rusia să intre în ţară pentru că aceasta a cântat în Crimeea.

Un număr de 42 de ţări concurează în acest an la Eurovision, un concurs plin de culoare care în ultimii ani a fost tot mai mult atras în politică. Anul trecut, concurenta ucraineană Jamala a câştigat Eurovision-ul cu un cântec despre deportările tătarilor din Crimeea de către dictatorul sovietic Iosif Stalin.

Kostov, care la vârsta de 17 ani este cel mai tânăr concurent în acest an, va lua parte joi la cea de a doua semifinală cu cântecul său "Beautiful Mess". Finala are loc la Kiev sâmbătă, în faţa unei audienţe de milioane de telespectatori.

Serviciul de frontieră ucrainean susţine că nu avut cunoştinţă, nici el şi nici alte agenţii de securitate, despre vreo vizită a lui Kostov în Crimeea când acesta a intrat în Ucraina pentru a participa la competiţie. "Vom analiza informaţia", a spus purtătorul de cuvânt Oleh Slobodyan.

Slobodyan spune că este posibil ca Kostov să nu fi încălcat legea ucraineană dacă a vizitat Crimeea ca minor şi la o dată la care legea care le interzicea străinilor să intre în teritoriul anexat de Rusia fără permisiunea autorităţilor de la Kiev nu intrase în vigoare.

Într-un comunicat, delegaţia Bulgariei la Eurovision a confirmat faptul că Kostov a vizitat Crimeea "doar pentru câteva ore", când avea 14 ani şi făcea parte dintr-un grup muzical de copii.

Organizatorii competiţiei nu au avut până acum o reacţie la această informaţie.

Anexarea Crimeii a contribuit la colapsul relaţiilor dintre Rusia şi Ucraina în 2014, notează DPA.

Cântăreţul rus Dima Bilan, care a câştigat Eurovision-ul în 2008, a făcut apel joi la cei 1,9 milioane de fani care îi urmăresc contul de Instagram să voteze pentru Kostov. "El reprezintă Bulgaria, dar este eroul nostru!", a scris el într-o postare.

Sursă: Agerpres

Citeşte mai multe despre:

Eurovision 2017 Kiev Crimeea
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati