Antena 3 CNN Show Secretul jenant al Lidiei Buble! Câte clase a terminat aceasta și care a fost primul ei job. Este greu de imaginat așa ceva

Secretul jenant al Lidiei Buble! Câte clase a terminat aceasta și care a fost primul ei job. Este greu de imaginat așa ceva

Astăzi este celebră și bogată. Chiar dacă s-a despărțit recent de Răzvan Simion, Lidia Buble se prezintă ca o femeie împlinită și fericită, care la nici 30 de ani a reușit să-și împlinească visul cel mare, acela de a cânta și a fi apreciată pentru asta.

Secretul jenant al Lidiei Buble! Câte clase a terminat aceasta și care a fost primul ei job. Este greu de imaginat așa ceva
Sursa foto: hepta
26 Iul 2020   •   12:40

Lidia Buble a visat de mică să facă muzică. Ea provine dintr-o familie numeroasă, cu 11 copii și a fost crescută foarte strict. Chiar dacă ea este astăzi libertină, tatăl său pastor a fost dur cu ea și a încercat mereu să o îndrepte pe calea religiei penticostale, care presupune o serie de restricții.

Doar că Lidia avea alte vise, pe care și le-a și împlinit. La 23 de ani era deja pe toate radiourile, dar și în toate ziarele ca urmare a relației cu matinalul Răzvan Simion, care a și divorțat pentru ea. Astăzi cei doi nu mai formează un cuplu, dar continuă să colaboreze profesional, el fiindu-i și manager.

Ce studii are Lidia Buble și care a fost primul ei job

Puțini știu, însă că artista a fost o catastrofă la școală. A reușit cu greu să termine un liceu cu profil sportiv din Deva, iar bacalaureatul l-a trecut la limită, cu nota 6.01. La limba română abia a reușit un 5,55, iar la istorie 5,3. A salvat-o geografia, unde conform voxbiz.ro a obținut nota 7.2. Apoi nu a mai continuat cu studiile

Viața de adolescentă a Lidiei Buble nu a fost una ușoară. A lucrat de mică pentru a putea contribui la întreținerea familiei. ”Am fost femeie de serviciu la tipografia Astra din Deva. Apoi, am lucrat o vară întreagă cu tata, la cimitir ca să îmi strâng bănuții mei, pentru că mereu am fost un copil independent”, a spus aceasta..

Cântăreața a povestit fanilor că a avut tot felul de joburi, pe care astăzi nu le-ar mai putea face. ”Am spălat vase și făceam curat la cafeneaua de pe mall Deva și am lucrat la solar, acolo”, a spus Lidia Buble fanilor ei.

×
Subiecte în articol: Lidia Buble studii şcoală job Razvan Simion
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close