Antena 3 CNN Show Showbiz Aproape 500 de obiecte care i-au aparţinut lui Michael Jackson, descoperite într-un depozit

Aproape 500 de obiecte care i-au aparţinut lui Michael Jackson, descoperite într-un depozit

Aproape 500 de obiecte care i-au aparţinut lui Michael Jackson, descoperite într-un depozit
Sursa foto: Michael Jackson
19 Iul 2009   •   20:00

Un depozit părăsit din New Jersey ascunde o adevărată comoară pentru fanii regretatului cântăreţ de muzică pop, Michael Jackson. Publicaţia Bild susţine că acesta conţine aproape 500 de obiecte care i-au aparţinut regelui muzicii pop.

Printre acestea, se numără scrisoarea prin care Michael Jackson o anunţa pe Lisa Marie Presley că vrea să divorţeze, mai multe autoportrete, în care starul pop este înfăţişat ca un clovn care râde sau plânge, dar şi circa 15.000 de poze realizate în cadrul turneului "Victory Tour", din 1984, din copilăria artistului, precum şi din vacanţele petrecute în familie.

De asemenea, jurnaliştii au descoperit un Disc de Platină pentru single-ul "I'll Be There", care s-a vândut în peste trei milioane de exemplare, dar şi 26 de piese muzicale nelansate, aparţinând trupei Jackson 5.

Obiectele au fost obţinute în urma unui proces de către un latifundiar din New York, care intenţionează să le scoată la licitaţie pentru suma de 5 milioane de dolari.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: michael jackson obiecte depozit New Jersey
Parteneri
Marele Premiu al Australiei se vede la Antena 3 CNN
x close