Clipe grele pentru Ricky Martin. Fratele artistului, dispărut în Puerto Rico după ce uraganul Maria a devastat insula

28 Sep 2017   •   09:06
Clipe grele pentru Ricky Martin. Fratele artistului, dispărut în Puerto Rico după ce uraganul Maria a devastat insula Foto: Instagram/ Ricky Martin

Ricky Martin a transmis un mesaj emoționant pe Instagram, după ce fratele său a fost dat dispărut în Puerto Rico. 

Celebrul cântăret a dezvăluit pe rețeaua de socializare că nu a mai reuşit de câteva zile să ia legătura cu fratele lui, aflat în Puerto Rico, insula grav afectată de trecerea uraganului Maria.

“Sunt frustrat, nu am mai putut vorbi cu fratele meu, nu ştiu unde este. Şi ştiu că nu este singurul care are astfel de probleme. Sunt mulţi oameni care trăiesc în alte ţări, sau chiar pe insula, care nu au mai putut vorbi cu familile lor din cauza problemelor cu telecomunicaţiile. Însă vreau să va spun că sunt fericit şi recunoscător pentru toată dragostea pe care am primit-o pe YouCaring  - site-ul unde cântăreţul a pus bazele unui fond de ajutorare a victimelor din Porto Rico. Ne-am atins obiectivul, însă este nevoie de mult mai mult pentru că sunt multe lucruri de făcut. Încă mai avem nevoie de ajutor. Un dolar pe care îl donaţi este un dolar pe care îl donăm victimelor”, spune artistul.
 

ExitPOLL
x close