Antena 3 CNN Show Showbiz Daniela Crudu, în lacrimi la Acces Direct: Pentru prima oară sunt o fată tristă

Daniela Crudu, în lacrimi la Acces Direct: Pentru prima oară sunt o fată tristă

Daniela Crudu, în lacrimi la Acces Direct: Pentru prima oară sunt o fată tristă
13 Ian 2011   •   19:25

“Nu fac prea bine, sunt pentru prima oară o fată tristă”, a declarat Daniela Crudu, joi seară, la Acces Direct de la Antena 1. Daniela a izbucnit în lacrimi imediat după ce a rostit aceste cuvinte.

Vedeta de la "Neaţa cu Răzvan şi Dani" a apărut pentru prima oară la o emisiune de televiziune după scandalul cu Leo de la Strehaia, în care a fost implicată recent. Daniela a recunoscut că a primit cadou suma de 5.000 lei, dar nu că i-ar fi mituit pe realizatorii matinalului, cum fusese acuzată.

“Deci cum crezi tu că mai pot eu să mă uit acuma în ochii colegilor mei, ai lui Răzvan şi ai producătoarei? El a susţinut că eu i-am trimis mesajul ăla. Este un mesaj mincinos. Nu înţeleg de ce presa publică astfel de minciuni. Crede-mă sunt revoltată, chiar este o minciună mesajul ăla, eu nu am zis în viaţa mea că banii i-am dat producătoarei şi lui Răzvan, ei nu au primit niciun ban. Banii i-am luat eu. Da, a fost un cadou. Mi-a dat 50 de milioane înainte de Moş Nicolae”, a explicat Daniela Crudu, la Acces Direct.

Daniela şi Leo doi s-au întâlnit anul trecut în luna decembrie şi au fost fotografiaţi de paparazzi. Daniela a rupt relaţia cu Leo după ce au apărut fotografiile în presă. I-a jignit însă orgoliul barbatului, care se razbună acum prin mesaje false, menite să o discrediteze, şi ameninţă cu imagini compromiţătoare.

Iată declaraţiile Danielei, în exclusivitate la Acces Direct


Daniela Crudu: Nu îmi e frică de Leo de la Strehaia!


Daniela Crudu le-a transmis un mesaj colegilor ei de la Neatza


×
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close