Soprana Amelia Antoniu, la un pas de moarte acum un an, şi-a botezat fetiţa
Foto: cebroxy.wordpress.com
A luptat cu viaţa, cu sistemul, cu instanţa şi a câştigat. Amelia Antoniu, soprana care a fost la un pas de moarte a trăit astăzi unul dintre cele mai frumoase momente din viaţă: botezul fetiţei sale. După ce, în urmă cu un an şi-a revenit miraculos din comă, în februarie, anul acesta, şi-a îndeplinit cel mai mare vis: a devenit mamă. Alexia a fost creştinată la Biserica Popa Tatu din Capitală. O ceremonie lungă, dar plină de emoţii, atât pentru familie, cât şi pentru micuţa Alexia. O zi în care Alexia a arătat că este o divă, la fel ca mama ei. A a schimbat mai multe ţinute. A ajuns la biserică îmbrăcată într-un costumaş roz, iar apoi s-a schimbat într-o rochie cu buline asortată perfect cu o eşarfă. Doar vremea ploioasă a adormit-o pe micuţă. Al
ături de familia Antoniu au fost şi naşii micuţei, cei care i-au şi cununat pe Amelia şi pe soţul ei Soprana a fost la un pas de moarte. Anul trecut, Amelia Antoniu a ajuns în şoc septic la Spitalul Universitar din Capitală după ce s-a infectat la Spitalul CF 2 în urma unei intervenţii chirurgicale. Soprana şi-a revenit miraculos din comă după câteva zile.
Parteneri
-
”Cea mai tatuată femeie” a cheltuit aproape 50.000 $ să se umple din cap până în picioare cu tatuaje. Cum arăta înainte
A1.ro
-
Katy Perry a născut! Prima poză a fetiței a fost deja postată pe rețelele de socializare
Showbiz
27 Aug, 16:12
-
Oana Radu și soțul său, la un pas de despărțire! Mâncarea, principalul motiv de ceartă: ”Cătălin a venit cu un stil de viață disciplinat” / VIDEO
spynews.ro
-
Gabriela Cristea, mai sexy ca niciodată. Cum arată picioarele ei în fustă mini după ce a slăbit peste 25 kilograme
A1.ro
-
Maria Constantin s-a mutat în casă nouă cu iubitul! Cum arată locuința artistei: „Sunt pe stilul modern” / FOTO
spynews.ro
-
Ce a pățit o tânără cu fustă prea scurtă, într-un autobuz din București: 'Nesimțitule, cum îndrăznești să pui mâna pe..'
cancan.ro
-
Medicamentul CELEBRU care a dispărut din farmacii! Sute de mii de români aveau mare nevoie de el
Capital.ro
-
EXCLUSIV Cuplul Prodan – Reghecampf, apariţie de 300.000 €! Până şi căţelul are zgardă Louis Vuitton
Click.ro
-
Încăierare pe AUR. Partidul-minune, acuzat că „a ajuns să fure de la țigani”
Jurnalul
-
Andreea Marin a fost bătută și umilită! Declarații șocante despre momentele de coșmar prin care a trecut vedeta
Viva.ro
-
Daniela, iubita lui Culiță Sterp, atac la adresa lui Carmen de la Sălciua! Imaginea intimă făcută publică în urmă cu puțin timp
Wowbiz.ro
-
Medicii de la Matei Balș au rupt tăcerea! Ce se întâmplă acum cu Toni Grecu. Detalii de ultimă oră
Gandul.ro
-
Anda Adam a slăbit 12kg în 2 luni - Dieta de la medic care a ajutat-o să aibă corp de model - FOTO
Showbiz
18 Iul, 14:33