Antena 3 CNN Show Telefoanele mobile s-ar putea încărca prin puterea vocii umane

Telefoanele mobile s-ar putea încărca prin puterea vocii umane

Telefoanele mobile s-ar putea încărca prin puterea vocii umane
09 Mai 2011   •   14:04

Un grup de oameni de ştiinţă din Coreea de Sud a invrentat un dispozitiv care ar putea încărca telefonul mobil în timp ce posesorul său îl foloseşte într-o convorbire, informează The Telegraph.

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat o modalitate de a recolta energie electrică din sunet, permiţănd telefoanelor mobile să se încarce în timp ce sunt folosite pentru o convorbire.

Tehnologia ar fi, de asemenea, capabilă să încarce telefonul în stand-by, folosindu-se de zgomotul din mediul înconjurător, sau chiar de muzică.

Dr. Sag-Woo Kim, care a dezvoltat proeictul la institutul de nanotehnologie al Universităţii Sungkyunkwan din Seoul, a declarat că sunetul face parte din cotidian şi, până acum, a fost ignorat ca sursă de energie electrică.

Sunetul, a continuat Kim, poate fi folosit într-o varietate de modalităţi, de la telefoane care se încarcă din sunet, la ziduri care izolează fonic autostrada şi generează energie electrică din zgomotul produs de maşinile care trec.

Primul prototip utilizabil a convertit sunetul cu un nivel de 100 de decibeli (echivalentul unui trafic zgomotos) în 50 de milivolţi de electricitate.

×
Subiecte în articol: telefon mobil energie electrică
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close