Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Baschet Acord de principiu între proprietari şi jucători pentru încetarea lockout-ului din NBA

Acord de principiu între proprietari şi jucători pentru încetarea lockout-ului din NBA

Acord de principiu între proprietari şi jucători pentru încetarea lockout-ului din NBA
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.T.    |    26 Noi 2011   •   11:28

Propietarii cluburilor şi jucătorii din NBA au ajuns la un acord de principiu pentru încetarea lockout-ului, care durează de 148 de zile, informează presa americană.

 
Suntem optimişti că înţelegerea se va menţine şi vom avea parte de un sezon NBA”, a declarat David Stern, citat de USA Today.
 
La acordul dintre cele două părţi s-a ajuns în urma unei noi runde de discuţii, care a avut loc vineri, la New York, şi la care au participat, printre alţii, preşedintele NBA, David Stern, proprietarul lui San Antonio Spurs, Peter Holt, precum şi reprezentanţii jucătorilor, Billy Hunter şi Derek Fisher.
 
Înţelegerea va intra în vigoare după ce va fi votată de cele 30 de cluburi din NBA şi de jucători, în fiecare caz fiind nevoie de o majoritate simplă pentru ca acordul să fie semnat.
 
Conform jurnaliştilor de la New York Times, noua înţelegere prevede împărţirea egală a veniturilor generate de NBA (aproximativ 4 miliarde de dolari) şi o scădere cu 300 de milioane de dolari a plafonului salarial al jucătorilor.
 
Dacă nu vor exista probleme, sezonul regulat din NBA va debuta de Crăciun, fiecare echipă urmând să dispute câte 66 de meciuri.
 

×
Subiecte în articol: NBA
Parteneri
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor
x close