Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Baschet Chicago Bulls a câştigat clar primul meci din finala Conferinţei de Est

Chicago Bulls a câştigat clar primul meci din finala Conferinţei de Est

Chicago Bulls a câştigat clar primul meci din finala Conferinţei de Est
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
16 Mai 2011   •   14:35

Cele mai bune echipe din Conferinţa de Este, Chicago Bulls şi Miami heat, au început duminică noapte seria care va decide cine se va lupta pentru titlul NBA în acest sezon împotriva campioanei din Vest. „Taurii” au început tare şi conduc cu 1-0, după ce au câştigat la United Center cu 103-82.

Derrick Rose (28 de puncte, 6 pase decisive) şi Luol Deng (21 de puncte, 7 recuperări) au fost cei mai buni oameni ai echipei lui Tom Thibodeau, dar vedeta serii a fost fără îndoială Taj Gibson, care a reuşit două slam-dunkuri senzaţionale, unul dintre ele chiar peste Dwayne Wade.

Aţi văzut dunkurile lui Taj? Pur şi simplu ne-au inspirat. Mi-aş dori să mai am şi eu 22 de ani”, a declarat Carlos Boozer la final, referindu-se la reuşitele coechipierului său. Pentru Tom Thibodeau însă, cheia succesului a fost alta: „Abia în sfertul al doilea am început să ne apărăm cu adevărat, cu băieţii care au venit de pe bancă şi au pus multă energie în joc şi multă presiune pe adversari. Apoi, în partea a doua, cu toţii s-au apărat şi mai bine”.

De cealaltă parte, în condiţiile în care LeBron James (15 puncte) şi Dwayne Wade (18 puncte) au jucat modest, prim-planul a fost luat de Chris Bosh, care a încheiat meciul cu 30 de puncte şi 9 recuperări.

Kevin Durant a marcat 39 de puncte, iar Russel Westbrook a reuşit un triple-double (14 puncte, 14 pase decisive şi 10 recuperări) în meciul decisiv al seriei dintre Oklahoma City şi Memphis. Thunders s-a impus cu 105-90 şi se califică astfel, cu scorul general de 4-3, în finala Conferinţei de Vest, acolo unde o va întâlni pe Dallas Mavericks.

×
Subiecte în articol: NBA playoff NBA Chicago Bulls Miami Heat
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close