Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Baschet Yao străluceşte în victoria cu Oklahoma, dar Houston îl pierde pe McGrady (VIDEO)

Yao străluceşte în victoria cu Oklahoma, dar Houston îl pierde pe McGrady (VIDEO)

Yao străluceşte în victoria cu Oklahoma, dar Houston îl pierde pe McGrady (VIDEO)
18 Noi 2008   •   15:44

Internaţionalul chinez Yao Ming a înscris 19 puncte şi a reuşit 12 recuperări, într-un meci câştigat de Houston la Oklahoma City, scor 100-89, dar în care starul lui Rockets, Tracy McGrady, a trebuit să părăsească terenul accidentat. Luis Scola a avut şi el 23 de puncte şi nouă recuperări pentru cei de la Houston, care au fost mai buni la capitolul recuperări, cu 48 de reuşite faţă de 29 ale celor de la Thunder. Ron Artest a adăugat 17 puncte şi 11 recuperări.
McGrady a părăsit terenul în sfertul trei, accidentându-se la genunchiul drept şi permiţându-le lui Scola şi Yao să preia iniţiativa. Cei doi au reuşit să înscrie împreună 17 din cele 28 de aruncări de două puncte. McGrady, care se accidentează frecvent la genunchi, va efectua un RMN în curând şi s-ar putea să lipsească o vreme de pe teren. ?Genunchiul meu era bine, dar în acel moment am simţit că mă lasă?, a declarat McGrady.
De partea cealaltă, Kevin Durant a reuşit 29 de puncte şi şapte recuperări pentru cei de la Thunder, care au avut un procentaj de doar 40.5 al aruncărilor (34 din 84) din acţiune, în drumul spre a opta înfrângere consecutivă. Singura victorie a celor de la Oklahoma în acest sezon a venit în faţa unei formaţii la fel de slabe, Minnesota Timberwolves.
Alte rezultate înregistrate luni, 17 noiembrie:
Utah Jazz ? Phoenix Suns 109 ? 97
Los Angeles Clippers ? San Antonio Spurs 83-86
Rezumatul partidelor disputate luni, 17 noiembrie

Cele mai spectaculoase 10 faze ale zilei, 17 noiembrie

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: baschet NBA
Parteneri
Prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și Paște
x close