Antena 3 CNN Sport Cum se pregăteşte David Popovici pentru examenul de Bacalaureat: "Sunt în clasa a XII-a, trebuie să balansez totul"

Cum se pregăteşte David Popovici pentru examenul de Bacalaureat: "Sunt în clasa a XII-a, trebuie să balansez totul"

Dublul campion mondial şi european la înot David Popovici a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în paralel cu antrenamentele este preocupat şi de pregătirea şcolară.

Cum se pregăteşte David Popovici pentru examenul de Bacalaureat: "Sunt în clasa a XII-a, trebuie să balansez totul"
Sursa foto: Hepta
de Silvia Preda    |    09 Ian 2023   •   21:09

"Sunt în clasa a 12-a, trebuie să balansez totul şi cu Bacalaureatul. Fac meditaţii, învăţ, trebuie să îmi fac timp de ambele lucruri. La Bac voi da română, istorie şi mai am să-mi aleg o materie.

În ceea ce priveşte facultatea încă nu m-am decis", a declarat înotătorul.

David Popovici a spus că îşi doreşte "cel puţin o medalie" la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, după ce la precedenta ediţie şi-a îndeplinit visul de a participa.

"La 16 ani am reuşit să mă calific la Jocurile Olimpice, aşa cum mi-am dorit de când eram mic. Chiar la 11 ani am avut un tort cu cercurile olimpice şi Jocurile Olimpice 2020. Deci mi-am îndeplinit visul de a participa, acum, după experienţa de acolo, sigur că îmi doresc cel puţin o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris", a spus David Popovici.

David Popovici: "Pregătirea mea merge bine, am intrat în stadiul plictisitor al ei"

"Pentru că nu există competiţii prea curând. E momentul perfect să plecăm în cantonamente şi să construim o bază foarte bună şi puternică pentru singurul meu concurs important din vara asta, Campionatele Mondiale în bazin lung. Mă gândesc la un nou titlu mondial.

Vom pleca în cantonament în Tenerife unde vom petrece trei săptămâni, la fel ca anul trecut.

E un mediu în care nu ai multe lucruri de făcut, doar antrenament, hotel, masă, somn şi în plus învăţat", a precizat sportivul, prezent la lansarea Academiei de înot a Clubului Sportiv Dinamo.

Citeşte şi: David Popovici, desemnat cel mai bun înotător din lume în 2022 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: David Popovici examen Bacalaureat
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close