FCSB a învins NK Rudar Velenje și s-a califcat în turul 3 preliminar al Europa League
×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

FCSB a învins NK Rudar Velenje și s-a califcat în turul 3 preliminar al Europa League

de 03 Aug 2018   •   00:00
FCSB a învins NK Rudar Velenje și s-a califcat în turul 3 preliminar al Europa League 172

Echipa de fotbal FCSB a învins, joi seara, formaţia slovenă NK Rudar Velenje cu scorul de 4-0 (1-0), într-o partidă disputată pe Arena Naţională din Capitală, şi s-a calificat în turul 3 preliminar al Europa League. 

Golurile echipe bucureştene au fost marcate de Florin Tănase (22 penalty), Olimpiu Moruţan (49), Florinel Coman (68) şi Daniel Benzar (90+3). În partida tur din Slovenia, FCSB se impusese cu scorul de 2-0. 

Formaţia condusă de Nicolae Dică va evolua în turul 3 preliminar împotriva formaţiei croate Hajduk Split, la care evoluează şi fundaşul român Steliano Filip. Hajduk Split s-a calificat în turul 3 după 1-0 pe teren propriu şi 3-2 în deplasare cu Slavia Sofia. 

FCSB a început meciul cu Rudar în ofensivă, creându-şi mai multe ocazii, cele mai importante aparţinându-le lui Jakolois (minutul 11) şi Pintilii (minutul 13). 

Scorul a fost deschis însă din lovitură de la 11 metri, acordată de arbitrul rus Sergei Ivanov în minutul 21 în urma unui fault al lui Domagoj Muic asupra lui Mihai Bălaşa. Responsabilitatea executării penalty-ului i-a revenit lui Florin Tănase, care a înscris cu un şut plasat lângă bara din stânga portarului Anze Malnar (minutul 22). 

După deschiderea scorului formaţia FCSB nu a mai forţat, permiţând slovenilor să atace mai mult. Chiar şi aşa însă, Rudar Velenje nu şi-a creat ocazii de a marca în prima repriză. În minutul 28, jucătorii sloveni au solicitat o lovitură de la 11 metri după ce o minge centrată de pe partea stângă l-a lovit în braţ pe Ovidiu Popescu, aflat în careul propriu. Centralul însă a considerat că nu trebuie acordat penalty şi a lăsat jocul să continue. 

FCSB şi-a majorat diferenţa pe tabela de marcaj în minutul 49 când Moruţan a luat o acţiune pe cont propriu în banda stângă, a driblat trei adversari în careu şi a înscris cu un şut la colţul lung. Două minute mai târziu putea fi 3-0, însă Gnohere a trimis din 6 metri în bară, mingea sărind apoi în braţele portarului Anze Malnar. 

Formaţia slovenă putea înscrie în minutul 62, dar Kamara a şutat pe lângă poarta apărată de Bălgrădean după o pasă a lui Pisek. 

Florinel Coman a dus scorul la 3-0 în minutul 68 când a fructificat o centrare la firul ierbii a lui Antonio Jakolis. 

Kamara a semnat cea mai mare ocazie a echipei oaspete în minutul 81, şutul său din foarfecă fiind prins cu dificultate de Cristian Bălgrădean. 

Tabela a fost închisă de Daniel Benzar în minutul 90+3, el înscriind printre picioarele portarului advers după o pasă în adâncime a lui Moruţan. 

FCSB - NK Rudar Velenje 4-0 (1-0) 
Au marcat: Florin Tănase (22 penalty), Olimpiu Moruţan (49), Florinel Coman (68), Daniel Benzar (90+3). 
Bucureşti, Arena Naţională: 7.030 de spectatori 
Europa League - turul al doilea preliminar (manşa secundă) 

Au evoluat echipele: 

FCSB: 34. Cristian Bălgrădean - 23. Ovidiu Popescu, 16. Bogdan Planic, 4. Mihai Bălaşa, 13. Junior Morais - 5. Mihai Pintilii (92. Kamer Qaka 59), 6. Dragoş Nedelcu - 17. Antonio Jakolis, 10. Florin Tănase (căpitan) (9. Harlem Gnohere 46), 11. Olimpiu Moruţan - 7. Florinel Coman (26. Daniel Benzar 74). Antrenor: Nicolae Dică. 
Rezerve: 99. Andrei Vlad - 15. Marko Momcilovic, 20. Romario Benzar, 98. Dennis Man. 

NK Rudar Velenje: 37. Anze Malnar - 45. Robert Pusaver, 23. Josip Tomasevic, 22. Ivan Vasiljevic, 4. David Kasnik (căpitan), 6. Anze Pisek - 21. Matej Santek (9. Djair Parfitt-Williams 52), 19. Klemen Bolha, 5. Domagoj Muic, 31. Ante Solomun (8. Damjan Trifkovic 62) - 28. Vlatko Simunac (14. Abu Kamara 56). Antrenor: Marijan Pusnik. 
Rezerve: 1. Marko Pridigar - 11. Tim Vodeb, 20. Sandi Coralic, 33. Milan Tucic. 

Arbitru: Sergei Ivanov; arbitri asistenţi: Maksim Gavrilin, Roman Usachev; arbitru de rezervă: Evgheni Turbin (toţi din Rusia). 

Cartonaşe galbene: Morais (30), Tănase (45) / Kasnik (20), Muic (48), Vasiljevic (76) 

Sursă: Agerpres
Biletul Zilei
Ponturi Pariuri
Case de Pariuri
sati