Ajutor nesperat pentru Gigi Becali. Documentele care vor lămuri definitiv lucrurile

31 Mar 2017   •   19:31
Ajutor nesperat pentru Gigi Becali. Documentele care vor lămuri definitiv lucrurile Foto: Agerpres

Adrian Mititelu anunță că va face publice o serie de documente care vor face lumină în cazul cluburilor FC Universitatea Craiova și Steaua București, scrie GSP.

De altfel, Gigi Becali a dezvăluit astăzi că a fost sunat de fostul patron al Universității Craiova, care i-a dat un act conform căruia CSA nu poate să-și creeze echipă de fotbal. 

Conform spuselor lui Mititelu, documentele arată prejudiciile produse de CS U și CSA celor două branduri fotbalistice.

"Luni după amiază voi face public două acte oficiale emise de Ministerul Justitței și Ministerul Sportului care vor lămuri definitiv IDENTITATEA JURIDICĂ/SPORTIVĂ a cluburilor de fotbal de tradiție din România! Pt obținerea acestor acte a trebuit să fac demersuri în continuu timp de 3 ani de zile! Funcționarii din ministere pur și simplu nu au vrut să le pună la dispoziție invocând fel și fel de tertipuri! Actele în cauză clarifică fără tăgadă situația juridică a clubului de fotbal Universitatea Craiova dar și a clubului de fotbal Steaua București! Aceste acte emise de Statul Român pun în DIFICULTATE persoanele care conduc cluburile de drept public polisportive CS Universitatea DIN Craiova și Unitatea Militară CSA Steaua București! Practic aceste persoane cu reacredință prin acțiunile ilegitime desfășurate au provocat prejudicii imense celor două mari cluburi de tradiție ale României! Nu-l apăr pe «'domnul cu baldachin în închisoare» ci apăr un pricipiu legitim cu privire la un partener de competiție de-a lungul a zeci de ani! Luni după amiază opinia publică va afla ADEVĂRUL!" scrie Mititelu pe Facebook.

  • Parteneri
    x close