Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Astra Ploieşti i-a reziliat contractul lui Ion Moldovan. Nicolo Napoli, noul tehnician

Astra Ploieşti i-a reziliat contractul lui Ion Moldovan. Nicolo Napoli, noul tehnician

Astra Ploieşti i-a reziliat contractul lui Ion Moldovan. Nicolo Napoli, noul tehnician
20 Aug 2009   •   14:31

Gruparea Astra Ploieşti a obţinut doar două puncte în primele trei etape ale Ligii I, sub conducerea lui Ion Moldovan, iar conducerea clubului a decis că este nevoie de o schimbare. Cum antrenorul pleacă primul, Moldovan a fost anunţat că i se va rezilia contractul. Locul lui va fi luat de italianul Nicolo Napoli.

?Conducătorii echipei mi-au comunicat că vor să-mi rezilieze contractul, însă nu mi-au motivat nimic. Eu zic că echipa a avut o evoluţie bună, chiar dacă am strâns doar două puncte. Puteam avea cel puţin 5-6 puncte dacă nu ratam atât de mult. E decizia conducerii şi eu nu am ce face. Când nu sunt rezultate, antrenorul pleacă primul. Echipa a arătat că are potenţial, cred că va face faţă în Liga I?, a spus Moldovan.

Nicolo Napoli a devenit noul antrenor al grupării prahovene, semnând un contract pe un an cu Astra Ploieşti, cu drept de prelungire pe încă un an. Italianul va debuta pe banca Astrei abia în etapa a 5-a, meciul de la Iaşi urmând să fie lăsat în sarcina lui Emil Ursu, fostul secund al lui Moldovan.

Formaţia antrenată de Ion Moldovan, nou-promovată în Liga I, a pierdut pe teren propriu în faţa echipei Pandurii Târgu Jiu şi a remizat cu FC Braşov şi Gloria Bistriţa.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Nicolo Napoli Astra Ploieşti
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close