Antena 3 CNN Sport Fotbal intern CFR Cluj, ASA Tg Mureş, Petrolul Ploieşti şi Rapid, depunctate în următorul sezon

CFR Cluj, ASA Tg Mureş, Petrolul Ploieşti şi Rapid, depunctate în următorul sezon

CFR Cluj, ASA Tg Mureş, Petrolul Ploieşti şi Rapid, depunctate în următorul sezon
25 Mai 2016   •   12:32

Cluburile CFR Cluj, ASA Târgu Mureş, Petrolul Ploieşti şi Rapid au primit sancţiuni cu depunctarea în următorul sezon pentru neîndeplinirea criteriilor financiare din partea instanţei de fond a Comisiei de Licenţiere, au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, surse din cadrul Federaţiei Române de Fotbal. 

Gruparea CFR Cluj a primit cea mai mare sancţiune, respectiv 9 puncte penalizare. Cluburile ASA Târgu Mureş, Petrolul şi Rapid Bucureşti vor fi penalizate cu câte 6 puncte, cu menţiunea că gruparea ploieşteană a primit şi o penalitate sportivă de 120.000 de lei. 

Conform aceloraşi surse, gruparea UTA Bătrâna Doamnă a primit 3 puncte penalizare şi 120.000 de lei, iar Dunărea Călăraşi o penalitate sportivă de 100.000 de lei. 

Deducerea de puncte se va realiza în clasamentul Ligii I de fotbal, ediţia 2016-2017. În cazul clubului Petrolul Ploieşti, care a retrogradat matematic în Liga a II-a, nu se va aplica sancţiunea. De asemenea, grupările din eşalonul secund UTA Bătrâna Doamnă şi Dunărea Călăraşi vor fi sancţionate numai dacă reuşesc promovarea în ediţia 2016-2017 a Ligii I la fotbal. 

Deciziile luate de instanţa de fond nu sunt definitive, cluburile putând depune memorii la comisia de apel a Departamentului de Licenţiere din cadrul FRF care va analiza cazurile până la sfârşitul lunii mai. Ultima cale de atac pentru cluburile sancţionate este Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. 

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close