Antena 3 CNN Sport Fotbal intern CFR Cluj încheie la egalitate meciul cu Victoria Brăneşti de la Buzău

CFR Cluj încheie la egalitate meciul cu Victoria Brăneşti de la Buzău

CFR Cluj încheie la egalitate meciul cu Victoria Brăneşti de la Buzău
27 Feb 2011   •   18:06

Campioana CFR Cluj nu a reuşit decât o remiză în etapa a 19-a din Liga I, scor 1-1, în faţa Victoriei Brăneşti. Jucătorii ilfoveni au deschis scorul prin Coman, elevii lui Alin Minteuan egalând prin Gabi Mureşan în repriza a doua.

 
Încă cu gândul la titlu, clujenii au început meciul de la Buzău în forţă şi, în minutul 8, fostul jucător al Victoriei, Nicoară, a scăpat singur cu portarul, dar nu a putut înscrie. Elevii lui Ilie Stan au replicat imediat, Avram şi Todoran dându-i primele emoţii lui Nuno Claro. Coman a rămas în situaţie de unu contra unu cu goalkeeperul portughez (17), însă şi-a închis singur unghiul, ratând o nouă ocazie pentru gazde.
 
Ilfovenii au reuşit în cele din urmă să deschidă scorul, Coman marcând cu o execuţie spectaculoasă după o centrare a lui Todoran (21). Imediat după gol, Victoria îşi putea mări avantajul, dar şutul lui Avram de la marginea careului a lovit bara transversală. Până la pauză, clujenii nu au dat semne că ar putea reveni, singurul moment cu adevărat periculos la poarta lui Stoicescu având loc în minutul 38, când Peralta a centrat în faţa porţii, De Zerbi a trecut pe sub minge, iar Maghici a îndepărtat balonul. 
 
La reluare, Alin Minteuan l-a trimis în teren pe Kapetanos, atacantul grec având prima ocazie a reprizei secunde, însă şutul său a fost blocat. Mingea a sărit la De Zerbi, dar nici italianul nu a reuşit să-l învingă pe Stoicescu. Gazdele au fost şi ele aproape de gol, dar Dinu Todoran a trimis peste din poziţie favorabilă.
 
Odată cu trecerea timpului, jucătorii lui Ilie Stan s-au retras tot mai mult şi le-au permis clujenilor să controleze meciul. Cu toate acestea, ocaziile importante au lipsit, însă campionii au egalat datorită unui şut de la distanţă al lui Gabi Mureşan (69). Deşi rezultatul de egalitate nu avantaja nicio echipă, finalul a fost liniştit, singurul eveniment important fiind eliminarea lui Gabi Mureşan în minutul 89, pentru un fault dur asupra lui Todoran. 
 
Victoria: Stoicescu - Maghici, Sergiu Bar, Marincău, Nicola - Fl. Petre (Popa 73), Ispir, Novac, Avram (Zuluf 80) - Todoran - C. Coman (V. Simion 88)
 
CFR: Nuno Claro - Maftei, Cadu, I. Rada, Edimar - Mureşan, Peralta - Hora, Bastos (Kapetanos 46), Nicoară (E. Kone 80) - De Zerbi (Batin 62).
 
U Cluj - FC Braşov, meci decis de două penaltyuri
 
Într-o altă partidă desfăşurată duminică, U Cluj şi FC Braşov au încheiat la egalitate, scor 1-1, după ce fiecare dintre cele două echipe a transformat câte un penalty.
 
Prima repriză a meciului de la Alba Iulia a fost dominată de clujeni, care totuşi nu au reuşit să înscrie, deşi Tony, Păcurar, Boştină şi, mai ales, Adrian Cristea au fost la un pas de gol. A fost nevoie de un penalty obţinut de Cristea în debutul părţii secunde pentru ca Delgado să deschidă scorul. Însă echipa lui Ionuţ Badea nu s-a aflat în avantaj decât opt minute, Ilyeş restabilind egalitatea, tot dintr-o lovitură de pedeapsă venită după faultul lui Pele asupra lui Hadnagy. 
 
Braşovenii ar fi putut da lovitura pe final, dar Năstăsie şi Chipciu au irosit uşor două şanse uriaşe într-un singur minut, pentru ca în prelungirile partidei, acelaşi Năstăsie să rateze din nou din apropiere golul victoriei. S-a încheiat 1-1, rezultat care menţine cele două formaţii pe poziţiile 10, respectiv 11, dar care nu le oferă prea multă linişte în lupta pentru evitarea retrogradării.
 
U Cluj: Popa - Unguruşan, Pele, Abrudan, Ascoli (Mendy 64) - Nasser, Păcurar - Delgado (Machado 66), Ad. Cristea, Boştină - Tony (Cl. Niculescu 79)
 
FC Braşov: Marc - Ad Rusu, Goldim, Oros, Williams - D. Martinovic (Teixeira 68), Chipciu, Ilyeş, Toloza, Viveiros (Năstăsie 68) - Hadnagy (Majernik 90+3).

×
Parteneri
O nouă schemă de înșelătorie imobiliară în România
x close