Antena 3 CNN Sport Fotbal intern CFR Cluj învinge Universitatea Craiova cu un gol din ofsaid

CFR Cluj învinge Universitatea Craiova cu un gol din ofsaid

CFR Cluj învinge Universitatea Craiova cu un gol din ofsaid
03 Dec 2010   •   23:04

CFR Cluj a câştigat prima partidă după patru etape, însă un gol din ofsaid a făcut diferenţa în meciul cu Universitatea Craiova, scor 2-1. După ce au fost apatici în prima jumătate a partidei, jucătorii celor două echipe au avut o cu totul altă evoluţie după pauză şi au condimentat meciul cu goluri.

În minutul 66, Dorel Stoica a deschis scorul cu un şut de senzaţie de la 40 de metri. 

 


Bucuria nu a durat decât două minute, pentru că Traore l-a învins pe Stanca de la 12 metri cu un şut din lateral, chiar de lângă fundaşul de marcaj.
 


Scorul final a fost stabilit în minutul 72, când Dominique Kivuvu a adus-o pe CFR Cluj în avantaj după ce a reluat cu capul, din 7 metri, o centrare din lovitură liberă a lui Culio. Reluările demonstrează însă că mijlocaşul angolez se afla în poziţie clară de ofsaid în momentul în care mingea a plecat din piciorul mijlocaşului argentinian.
 



×
Subiecte în articol: CFR Cluj Universitatea Craiova Liga I
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close