Antena 3 CNN Sport Fotbal intern CFR Cluj termină la egalitate cu Steaua şi devine lider în Liga I

CFR Cluj termină la egalitate cu Steaua şi devine lider în Liga I

CFR Cluj termină la egalitate cu Steaua şi devine lider în Liga I
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.T.    |    10 Dec 2011   •   22:05

Steaua şi CFR Cluj au remizat pe Naţional Arena, scor 1-1, în ultimul mare derby al turului din Liga I, la capătul unui meci în care roş-albaştrii au lovit de trei ori bara, iar ardelenii au avut doi oameni eliminaţi. În ciuda rezultatului de egalitate, echipa lui Jorge Costa a urcat pentru moment pe primul loc, datorită unui golaveraj mai bun decât al lui Dinamo, însă alb-roşii vor juca duminică seară, la Ploieşti, cu Astra.

Dacă Ilie Stan a mers pe principiul echipa învingătoare nu se schimbă, folosind acelaşi prim 11 din meciul du Dinamo, Jorge Costa l-a preferat pe Kapetanos în locul golgheterului Weldon, iar tehnicianul portughez nu a greşit. Atacantul grec a fost cel care a deschis scorul în minutul 15, profitând de indecizia lui Iliev la centrarea excelentă a lui Sougou.

Un gol venit împotriva cursului jocului, pentru că, până în acel moment, Steaua a controlat clar ostilităţile şi a ratat două mari ocazii. Mai întâi Prepeliţă a tras în transversală de la 20 de metri, pentru ca eroul din Ştefan cel Mare, Raul Rusescu, să treacă la câţiva centimetri de mingea trimisă de Nikolic cu capul în faţa porţii.

Roş-albaştrii au reacţionat cu furie la golul primit şi, la două minute după reuşita lui Kapetanos, Rusescu a ratat incredibil din 6 metri, trimiţând peste mingea venită din partea stângă, de la Tănase. Bourceanu a avut şi el şansa sa de a egala, cu un şut departe de poartă de la marginea careului, înainte ca Rusescu să lovească şi el bara, cu o lovitură de cap de la 10 metri.

Elevii lui Ilie Stan nu au oprit însă în niciun moment asediul la poarta lui Beto, însă clujenii au continuat să fie protejaţi de noroc, lucru dovedit de şutul lui Prepeliţă din prelungirile primei reprize, care a întâlnit din nou bara.

Steaua a făcut jocul şi după pauză, dar nu a mai fost la fel de periculoasă. Ba mai mult, marile ocazii au apărut la poarta lui Tătăruşanu, care i-a blocat foarte bine pe Sougou, în două rânduri, şi pe Mureşan. Cu toate acestea, presiunea constantă a gazdelor a dat în cele din urmă rezultate în minutul 75, Mihai Costea, abia intrat pe teren, restabilind egalitatea cu o semifoarfecă de senzaţie de la marginea careului.

Invidios pe execuţia fratelui său, Florin Costea a încercat şi el să înscrie din foarfecă, dar Beto nu a mai putut fi păcălit şi a doua oară.

Meciul s-a aprins pe final, după ce, în minutul 86, Gabi Mureşan a fost eliminat pentru lovirea lui Bicfalvi, iar Weldon pentru injurii adresate arbitrului Cristi Balaj. Cu doi oameni în plus, roş-albaştrii au asediat careului clujenilor, însă Beto a făcut adevărate minuni, intervenind providenţial în faţa lui Rusescu, de două ori, şi a lui Iliev, şi a salvat un punct pentru formaţia lui Jorge Costa.

Steaua: Tătăruşanu - Emeghara, Iliev, Geraldo, Latovlevici (Fl. Costea 57) - Prepeliţă (M. Costea 71), Bourceanu, Brandan, Tănase - Rusescu, Nikolic (Bicfalvi 80)

CFR Cluj: Beto - Panin, Cadu, Piccolo, Camora - Peralta, Mureşan, Renan - Sougou (Maftei 87), Kapetanos (Weldon 82), Bastos (Ronny 70).


×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close