Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Copos prevede o dramă economică în vară la Dinamo: "Risipa este sinucidere"

Copos prevede o dramă economică în vară la Dinamo: "Risipa este sinucidere"

Copos prevede o dramă economică în vară la Dinamo: "Risipa este sinucidere"
Sursa foto: george copos
02 Iun 2009   •   15:21

George Copos, patronul Rapidului, este mândru de felul în care a reuşit să ţină în echilibru finanţele clubului giuleştean şi crede că, daca ar fi ca o echipă să trăiască o dramă economică în vară, aceasta va fi Dinamo. Conducătorii "câinilor" au aruncat bani pe fereastră, crede Copos, şi spune că dinamoviştii nu pot scăpa de consecinţele lipsei de responsabilitate arătată în acest sezon.
"În condiţiile prezente, a face risipă de resurse este o adevărată crimă. Cei care dispreţuiesc cumpătarea şi chibzuinţa sunt nişte sinucigaşi inconştienţi care îi trag şi pe alţii în groapă după ei. Iată, de exemplu, pentru un bun analist al economiei fotbalului românesc nu va fi o mare surpriză să constate că, în ciuda clişeelor presei sportive, adevărata dramă economică a verii nu va fi la Rapid, ci la Dinamo, în perspectiva în care ei nu vor deveni campioni. Iar provocările financiare nu vor ocoli nici celelalte cluburi, astfel încât prevăd că vor fi destui care vor privi cu jind către Rapid, unde, de bine de rãu, sunt în vigoare unele dintre cele mai consistente contracte din fotbalul românesc, contracte care, cu toate necazurile crizei, au fost respectate, în ciuda plângerilor false ale unora că "Copos nu ne dă bani", deşi încasau constant sume grase fără prea mari performanţe. Sume pe care, imediat ce le încasau, unii se grăbeau să le "investească" prin cluburi, uitând de obligaţiile impuse de viaţa sportivă", a criticat dur Copos pe blogul personal, potrivit Mediafax.
Patronul Rapidului consideră că doar premierea performanţei reale la adevărata ei valoare poate fi considerată profitabilă în acest moment, în condiţiile în care sunt mulţi jucători care mimează cu inteligenţă fotbalul şi câştigă mult mai mult decât merită.
"Cine nu va fi pregătit pentru schimbare, pentru acceptarea noilor realităţi economice, va fi sortit pieirii. A trecut vremea "băieţilor buni" şi a "băieţilor deştepţi" care încasează bani doar pentru că ştiu să se prefacă într-un mod convingător atunci când este vorba de muncă. Atât în sport, cât şi în întreaga economie, performanţa, creativitatea şi productivitatea sunt cele care produc bunăstare. Cine este performant trebuie răsplătit pe măsură, cine nu, trebuie să-şi ia gândul de la salarii substanţiale şi prime grase plătite pentru mimarea competiţiei", a declarat finanţatorul feroviar, anunţă Mediafax.
Echipa sa nu este favorită la calificarea în Europa League în sezonul viitor, având în vedere că Steaua este mai bine situată în clasament înaintea ultimei etape, dar Copos este încrezător că Rapidul nu va da greş cu Poli Iaşi şi că echipa sa juca în cupele europene şi anul viitor.
Antena3.ro

×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close