Cristi Borcea: Orice dinamovist mai e prins în club ia amendă 5000 de euro de la mine şi îi fac viaţa calvar!

10 Apr 2009   •   17:56
Cristi Borcea: Orice dinamovist mai e prins în club ia amendă 5000 de euro de la mine şi îi fac viaţa calvar! Cristi borcea

Preşedintele executiv al clubului din Ştefan cel Mare scoate milităria din pod. Din nou! Euforia de după victoria cu Rapid, 3-0, de weekendul trecut a fost ştearsă repede de eşecul clar de la Craiova şi Borcea le cere jucătorilor concentrare, întrucât titlul este încă foarte departe. Şi pedeapsa pentru cei care voi fi prinşi în cluburi nu este deloc una simbolică. 5000 de euro va trebui să plătească fiecare dinamovist care va pune distracţia pe primul loc şi va pierde nopţile.
"Dacă jucătorii noştri au petrecut duminică, fiecare va primi o amendă de 5000 de euro, indiferent de numele lui! Cu o astfel de mentalitate, nu putem câştiga titlul! Înseamnă lipsă de respect faţă de meseria lor, faţă de Dinamo, faţă de suporteri! Dacă vreun jucător a ieşit după 12 noaptea din casă, eu, Cristi Borcea, îi voi transformă viaţă într-un calvar!", a promis Borcea jucătorilor indisciplinaţi.
Borcea a fost observat într-un club bucureştean duminică noapte, după victoria echipei sale în "Groapă", cu 3-0 în faţa rivalei Rapid. Preşedintele executiv a câinilor a explicat, potrivit fcdinamo.ro
"În momentul în care un jucător, un antrenor al lui Dinamo, un reprezentant al clubului este văzut după miezul nopţii la o petrecere, telefonul sună imediat. Este, dacă vreţi, cod roşu! Am fost sunat după meciul cu Rapid că unii jucători se află într-un club din Bucureşti, "Eleven". Am stat şi m-am gândit. Nu era târziu, pentru că meciul s-a terminat la 11 noaptea, conferinţa de presă, interviuri, toată lumea a plecat de la vestiare în jur de 12 noaptea. M-am urcat în maşină, am ajuns la clubul respectiv şi i-am felicitat pentru evoluţia cu Rapid. Era ora 2! Le-am oferit o şampanie, iar într-o jumătate de oră s-a terminat totul. Chiar le-am atras atenţia ca toată lumea să ajungă acasă, pentru că urmează un meci foarte important, la Craiova. Dacă a două zi, duminică, jucătorii nu aveau zi liberă, va daţi seamă că luam foc! Atât! Sunt de 15 ani în fotbal, ştiu ce înseamnă relaţia conducător-jucător. Repet, numai tâmpiţii pot gândi că eu chem jucătorii prin cluburi şi discoteci!", a explicat Borcea.
Antena3.ro

Parteneri
x close