Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Cristi Chivu şi-a reziliat contractul cu Inter Milano. Fostul căpitan al echipei naţionale se retrage din fotbal

Cristi Chivu şi-a reziliat contractul cu Inter Milano. Fostul căpitan al echipei naţionale se retrage din fotbal

Cristi Chivu şi-a reziliat contractul cu Inter Milano. Fostul căpitan al echipei naţionale se retrage din fotbal
de M.T.    |    31 Mar 2014   •   14:55

Cristi Chivu şi Inter Milano au ajuns la o înţelegere privind rezilierea pe cale amiabilă a contractului jucătorului român.

Fostul căpitan al echipei naţionale evolua pentru gruparea milaneză din 2007, când a fost transferat de la AS Roma.

„Şapte sezoane de neuitat, încununate de succese, de victorii, dar şi de zile dramatice, care au fost însă depăşite”, se arată într-un comunicat oficial al clubului italian.

„Clubul doreşte să-i mulţumească lui Cristian pentru puterea, loialitatea şi rolul important pe care le-a avut  în anii în care vor fi mereu ţinuţi minte ca fiind printre cei mai glorioşi din istoria Interului”, continuă anunţul rezilierii contractului.

„FC Internazionale îi mulţumeşte călduros jucătorului şi minunatei sale familii pentru tot ceea ce a făcut pentru club”, se încheie comunicatul de pe site-ul oficial al nerazzurrilor.

În cele şapte sezoane petrecute la MIlano, Chivu a cucerit trei titluri de campion al Italiei, două Cupe ale Italiei, două Supercupe ale Italiei, Liga Campionilor şi Campionatul Mondial al Cluburilor.

De asemenea, palmaresul său mai curpinde o Cupă a Italiei cu AS Roma şi un titlu, o Cupă şi o Supercupă ale Olandei cu Ajax Amsterdam.

„Sunt trist şi fericit, râd şi plâng totodată şi mă încearcă un sentiment de satisfacţie pe care nu-l pot descrie în cuvinte. Fotbalul mi-a oferit ceva ce îmi va servi toată viaţa. M-a învăţat ce înseamnă pasiunea, ce reprezintă curajul, sacrificiul. Toate astea sunt o punte între visuri şi realitate. Ştiu cine sunt, ce sunt, ce am făcut, cum am făcut şi vă pot spune că a fost o călătorie plină de provocări. O călătorie în care nu am renunţat la visuri, nu am abandonat lupta cu provocările pe care destinul mi le-a aşternut în cale. Le-am înfruntat plin de convingere că voi reuşi, că voi trece mai departe, că într-o zi îmi voi privi copiii şi cu o îmbrăţişare îmi vor mulţimi. Atât şi nimic mai mult”, a scris Chivu pe pagina sa de Facebook, într-un mesaj care confirmă că finalul contractului cu Inter reprezintă şi sfârşitul carierei sale de jucător.

În acelaşi timp, fostul internaţional, care a evoluat de 75 de ori pentru echipa naţională, le-a mulţumit părinţilor, soţiei, antrenorilor pe care i-a avut, cluburilor la care a jucat, colegilor şi adversarilor, dar şi medicilor care s-au ocupat de numeroasele accidentări suferite de-a lungul carierei.

„Am intrat în această lume tânăr, în linişte, visător şi plin de ambiţie şi ies cu ceva fire albe, multe cicatrici şi cu convingerea că inima mea e la locul ei, chiar dacă am pus-o de fiecare dată la dispoziţia echipelor la care am jucat. Tată, sper că eşti mândru de omul care am devenit. Este sfârşitul unei călătorii… şi începutul, pentru restul vieţii mele!!!”, şi-a încheiat Chivu mesajul.

Jucătorul de 33 de ani, care a evoluat în ţară pentru CSM Reşiţa şi Universiteta Craiova, s-a accidentat la un deget de la piciorul drept în august 2012, fiind operat de patru ori de atunci. Din acest motiv, apariţiile sale pe teren au fost tot mai rare, ultimul joc oficial în tricoul celor de la Inter disputându-l în luna mai a anului trecut.

La 31 ianuarie, Victor Becali anunţa că fostul căpitan al echipei naţionale îşi va rezilia contractul cu Internazionale Milano şi se va retrage din activitatea de fotbalist profesionist, urmând să devină impresar.

Noul preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu, a încercat să-l convingă să facă parte din stafful său, dar Chivu a refuzat oferta.

×
Subiecte în articol: Cristi Chivu Inter Milano retragere
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close