Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Dan Alexa și-a dat demisia din funcția de antrenor al lui ASA Tg. Mureș

Dan Alexa și-a dat demisia din funcția de antrenor al lui ASA Tg. Mureș

Dan Alexa și-a dat demisia din funcția de antrenor al lui ASA Tg. Mureș
22 Dec 2016   •   16:36

Conducerea clubului ASA Tîrgu-Mureș și antrenorul Dan Alexa au ajuns la un acord amiabil de încetare a relațiillor contractuale, se arată într-un mesaj postat pe site-ul clubului.

"De astăzi nu mai sunt antrenorul echipei ASA Tîrgu-Mureș. În urma unei discuții purtate astăzi cu reprezentanții conducerii clubului am decis, pe cale amiabilă, încetarea înțelegerii avute. Țin să le mulțumesc pe această cale domnilor Maior, Chertes și Stanciu pentru sprijinul pe care l-am găsit la dânșii. În toată perioada petrecută la Tîrgu-Mureș am simțit suportul lor, am un respect deosebit pentru acest lucru. Țin să le mulțumesc jucătorilor pentru atitudinea avută pe parcursul acestui campionat, chiar dacă știm cu toții că au fost momente grele. Au dat tot ce au putut. Țin să le mulțumesc suporterilor tîrgumureșeni pentru că au fost aproape de echipă, am simțit căldura și suportul lor. Mi-am făcut prietenii care vor dăinui o viață. Am respect pentru tot ceea ce înseamnă ASA Tîrgu-Mureș. Decizia mea vine din motive personale și am considerat că este mai bine să se întâmple în acest moment. Sunt convins că acest club se va salva, cei care conduc destinele echipei vor reuși acest lucru. Atâta timp cât există motivație, ASA Tîrgu-Mureș are o șansă importantă. Plec cu regret, pentru că m-am legat sufletește de Tîrgu-Mureș și cine știe, în viața asta, dacă ar fi să mă întorc, o să o fac cu mare drag. La final, numai de bine pentru tot ce înseamnă ASA, Tîrgu-Mureș și suporteri. Le mulțumesc tuturor", a declarat Alexa.

ASA Tg. Mureș e pe penultimul loc în Liga I, cu 12 puncte. Clubul se află în insolvență și are grave probleme financiare.

×
Subiecte în articol: Dan Alexa
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close