Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Dinamo se pregăteşte de finala campionatului cu Urziceni. Timişorenii s-au resemnat

Dinamo se pregăteşte de finala campionatului cu Urziceni. Timişorenii s-au resemnat

Dinamo se pregăteşte de finala campionatului cu Urziceni. Timişorenii s-au resemnat
18 Mai 2009   •   14:11

După victoria cu 3-1 în faţa echipei FC Timişoara, antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a atras atenţia că elevii său nu trebuie să se considere campioni, deoarece mai sunt trei etape foarte importante de disputat. Abia după o victorie în meciul cu Urziceni, în etapa viitoare, Dinamo poate începe să îşi facă anumite calcule.

"Nu ne facem calcule pentru titlul de campioană, pentru că jucăm cu Urziceni şi ei sunt cei mai periculoşi. Nu sunt băgaţi în seamă, se plâng în stânga şi în dreapta, nu au nici măcar un joc extraordinar, dar câştigă tot. Acum ar fi timpul să facem şi cel mai bun joc în deplasare. Unirea este obligată să atace, pentru că noi suntem în faţa lor în clasament şi sper să o şi facă. Va fi un meci în care se joacă titlul, practic ca o finală", a declarat Mircea Rednic.



Cristi Borcea, directorul executiv al Dinamo, spune că formaţia sa merge cu speranţă la Urziceni, pentru că a demonstrat mereu că în meciurile care contează câştigă. "Le-am lăsat un gust amar celor care ne tot critică, pentru că nu ne împiedicăm de nimeni. Încă nu am luat titlul, mai avem un hop important la Urziceni, unde trebuie să câştigăm", a spus Borcea.

De partea cealaltă, timişorenii pare că s-au resemnat în privinţa câştigării Ligii I. "Întrebaţi-i pe jucători şi pe antrenor dacă mai sunt şanse la titlu. Nici nu îmi imaginam că o să pierdem la 1-0. Sunt supărat, dar nu am timp să mă cert cu nimeni", a declarat patronul Marian Iancu.

"E normal ca patronul să fie supărat după un astfel de meci. La final de campionat trebuie să ai constanţă, iar noi nu am avut. Singura echipă care a mers ceas a fost Unirea Urziceni. Dinamo are forţă de joc, ne-a înghesuit în propria jumătate. Când alergi mult şi nu ai mingea, dai impresia că eşti obosit. Şansele la titlu sunt foarte mici", a spus şi Gabi Balint, antrenorul bănăţenilor.



Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Dinamo Bucuresti FC Timisoara Liga I
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close