Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Dorinel Munteanu: Sunt mulţumit de joc, dar nu de rezultat

Dorinel Munteanu: Sunt mulţumit de joc, dar nu de rezultat

Dorinel Munteanu: Sunt mulţumit de joc, dar nu de rezultat
09 Noi 2008   •   23:56

După o nouă remiză în calitate de antrenor al Stelei, Dorinel Munteanu s-a declarat mulţumit de joc, dar nu de rezultat.
Antrenorul Stelei recunoaşte că este al treilea meci al său în care nu are victorie, dar este convins că vor veni şi acestea, mai ales că se bazează pe jocul echipei, după cum declara la conferinţa de presă de după derby.
?A fost un joc foarte greu, dar l-am controlat în totalitate, am avut foarte multe ocazii. Meritam cele trei puncte, dar nu am fructificat ocaziile pe care le-am avut. Am avut un mare ghinion, dar pe viitor o să încercăm să şi câştigăm. Am avut puţin ghinion. Sunt mulţumit de joc, dar nu de rezultat. Pe viitor sunt încrezător?, declara noul antrenor. Acesta întărea arătând că Steuaa se bate până la ultimul joc, chiar dacă a rămas mult în urma liderului.
?Avansul lui Dinamo poate fi recuperat. Steaua a avut 11 puncte sezonul trecut?, iar handicapul a fost recuperat, amintea Munteanu. ?Am lot valoros şi numeros. Mă bazez pe toţi jucătorii şi vreau randament maxim de la fiecare jucător tot timpul meciului?, a încheiat Dorinel Munteanu.

×
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close