Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Dorinel Munteanu vrea la Farul: "Sunt român şi vreau să antrenez în ţara mea chiar dacă iau mai puţini bani"

Dorinel Munteanu vrea la Farul: "Sunt român şi vreau să antrenez în ţara mea chiar dacă iau mai puţini bani"

Dorinel Munteanu vrea la Farul: "Sunt român şi vreau să antrenez în ţara mea chiar dacă iau mai puţini bani"
Sursa foto: Dorinel Munteanu
10 Apr 2009   •   18:59

Cel mai selecţionat jucător din istoria echipei naţionale, Dorinel Munteanu, este tentat să se mute pe litoral şi nu a infirmat contactele cu patronul Farului din Constanţa, Gheorghe Bosânceanu. Fostul antrenor al Stelei a declarat că va lua în curând o decizie în acest sens, şi că nu l-ar fi deranjat să debuteze pe banca "rechinilor" chiar în faţa echipei de la care a fost dat afară în iarnă, în meciul de vineri de pe Stadionul Ghencea.
"Am avut o discuţie cu domnul Bosânceanu acum două zile. Nu exclud o revenire în fotbalul românesc, sunt român şi vreau să antrenez în ţara mea. Nu are legătură faptul că nu am dat încă un răspuns cu meciul Farului contra Stelei. Nu mi-era frică să debutez în faţa lor. Voi da un răspuns cât de curând, trebuie să mă gândesc bine. Nu am un termen limită pentru a da un răspuns în acest sens. Chiar dacă mulţi preferă să meargă în ţări exotice, pe bani mulţi, eu vreau să antrenez aici.", a spus Munti pentru GspTV.
Neamţul nu a renunţat la ideea de a antrena în ţară, chiar şi după aventura nefericită de la Steaua. Legat de echipa din Ghencea, antrenorul a precizat că nu este de acord cu schimbările desepe banca tehnică..
"M-am gândit că am la dispoziţie perioada de iarnă şi că pot face foarte mult. Încă o dată se dovedeşte că dacă se schimbă antrenorii, nu e o soluţie foarte bună, mai ales în situaţia în care este Steaua în momentul de faţă."
Menţionăm că antrenorul Farului din acest moment, Ion Marin, este contestat din toate părţile, suporterii echipei cerând în mod repetat schimbarea acestuia. Echipa din Constanţa este, în acest moment,pe locul 15 în Liga 1, cu 22 de puncte, fiind o candidată certă la retrogradare.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Dorinel Munteanu Farul Constanta Liga I
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close