Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Dosare penale pentru suporteri, după incidentele de la ?U? Craiova ? Dinamo (VIDEO)

Dosare penale pentru suporteri, după incidentele de la ?U? Craiova ? Dinamo (VIDEO)

Dosare penale pentru suporteri, după incidentele de la ?U? Craiova ? Dinamo (VIDEO)
02 Aug 2009   •   17:32


Dacă pe teren meciul s-a terminat la egalitate, scor 0-0, Dinamo a reuşit să se impună la nivel de huligani, cu 3 dosare penale pentru ?câinii roşii? faţă de doar unul întocmit pentru un fan craiovean.

Doi dinamovişti s-au ales cu dosar penal pentru că au încercat să introducă petarde pe stadion, iar un al treilea a vrut să intre pe arenă cu alt obiect interzis. Pentru fanul craiovean, dosarul penal a fost întocmit pentru că acesta a venit la meci deşi avea interdicţie pe stadion.

Incidentele au continuat însă şi la finalul partidei, când Jandarmeria a încercat să îi transporte pe suporterii dinamovişti în dube până la gară. Aproximativ 40 de suporteri aflaţi în una din dube au început să lovească cu picioarele şi să rupă prelata, provocându-i pe jandarmi, care au hotărât să îi dea jos pe fanii respectivi şi ca aceştia să îşi continue drumul până la gară pe jos.

După ce au ajuns la gară, doi dintre suporteri au început să se bată, informează Mediafax. Jandarmii au intervenit, iar celor doi li s-a făcut proces verbal, ei fiind amendaţi cu câte 200 de lei.



Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Dinamo Bucuresti Universitatea Craiova
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close