Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Dragomir: "Ar fi bine să fuzioneze Steaua şi Unirea". Lupescu: "UEFA nu va da voie Stelei în Ligă"

Dragomir: "Ar fi bine să fuzioneze Steaua şi Unirea". Lupescu: "UEFA nu va da voie Stelei în Ligă"

Dragomir: "Ar fi bine să fuzioneze Steaua şi Unirea". Lupescu: "UEFA nu va da voie Stelei în Ligă"
Sursa foto: dumitru dragomir
25 Mai 2009   •   15:13

Posibilitatea fuziunii echipelor Steaua şi Unirea Urziceni a aprins lumea fotbalului. Părerile exprimate sunt dintre cele mai diverse, iar mişcarea-şoc a găsit chiar susţinători printre şefii fotbalului. Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, crede că fuziunea ar fi bună pentru fotbalul autohton, dar Ionuţ Lupescu nu crede că UEFA ar permite Stelei să joace în Liga Campionilor după ce nu a câştigat acest drept pe teren.
"Nu ştiu ce să zic. Dacă te iei după legi e foarte posibilă această fuziune. Ei pot să vină după ce se termină campionatul şi zic că vor să se unească, iar Comitetul Federal ar aproba cererea fără niciun fel de probleme. După părerea mea, această fuziune ar fi de bun augur pentru fotbalul românesc. Păi, din două echipe bune, faci una şi mai bună şi aşa ai şanse mai mari să faci ceva notabil în Liga Campionilor", a spus Dragomir, potrivit prosport.
Ionuţ Lupescu, director general al FRF, s-a arătat mult mai sceptic în aceea ce priveşte această posibilitate. Fostul jucător al lui Dinamo crede că UEFA nu ar accepta ca Steaua să joace direct în Liga Campionilor deşi nu a câştigat pe teren acest drept, în ciuda eventualei fuziuni:
"Nu ştiu dacă UEFA e de acord ca cineva care nu a dobândit un loc în cupele europene, chiar dacă se face o fuziune, să joace în cupele europene. Fuziune prin absorbţie, în sensul acesta, eu înţeleg că o să dispară o echipă, iar cealaltă să preia totul, dar nu ştiu dacă acest lucru înseamnă că o să primească şi locul obţinut pe plan sportiv în campionat de formaţia absorbită", a precizat oficialul federal pentru Infopro.
Steliştii, în mod ironi, sunt mai puţin entuziaşti în privinţa acestei posibilităţi decât preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal. Un apropiat al echipei din Ghencea, fostul atacant şi manager general al "roş-albaştrilor" Adrian Ilie consideră că această mutare este practic imposibilă.
Antena3.ro

×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close