Antena 3 CNN Sport Fotbal intern FC Vaslui câştigă meciul cu Voinţa Sibiu prin dubla lui Wesley

FC Vaslui câştigă meciul cu Voinţa Sibiu prin dubla lui Wesley

FC Vaslui câştigă meciul cu Voinţa Sibiu prin dubla lui Wesley
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.T.    |    25 Sep 2011   •   21:07

Brazilianul Wesley a reuşit o dublă, iar FC Vaslui a câştigat cu 2-0 meciul de pe teren propriu cu Voinţa Sibiu din etapa a 8-a din Liga I.

 
Echipa lui Viorel Hizo se apropie astfel de primele poziţii ale clasamentului şi poate pregăti în linişte duelul cu FC Zurich din Europa League, de săptămâna viitoare.
 
Temwanjera, bară din 7 metri, şi Yero Bello, scăpat singur cu portarul, au avut primele ocazii de a deschide scorul pentru vasluieni, înainte ca Wesley să înscrie primul gol al serii în minutul 36, în urma unei faze confuze în careul Voinţei, după un corner.
 
Gazdele îşi puteau majora avantajul după pauză, prin Temwanjera, cap puţin pe lângă din apropiere, sau Papp, a cărui execuţie spectaculoasă din semi-foarfecă a trecut peste poarta lui Miron. În cele din urmă, cel care va marca va fi tot Wesley, brazilianul finalizând cu câlcâiul o fază creată de Temwanjera.
 
Sibienii au ajuns la al şaselea meci consecutiv fără victorie în Liga I şi se află pe locul 14, cu doar 7 puncte.
 
FC Vaslui: Cerniauskas - Ad. Gheorghiu, Papp, Farkas, Milisavljevic - Adailton (Buhăescu 83), Pavlovic, R.Costin (Zmeu 65), Wesley (Balaur 90+1) - Y. Bello, Temwanjera
 
Voinţa: Miron - Forika, Tinc, N. Grigore II - Bunea, Dâlbea, Tătar, I. Matei - Maghici (Burlacu 80), Martinescu (Neguţ 69), E. Nicola (Antohi 74).
 

×
Subiecte în articol: FC Vaslui Vointa Sibiu Liga I
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close