Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Gigi Becali: Îmi convine că Mircea Sandu a trimis cazul "Valiza" la Comisia de Disciplină

Gigi Becali: Îmi convine că Mircea Sandu a trimis cazul "Valiza" la Comisia de Disciplină

Gigi Becali: Îmi convine că Mircea Sandu a trimis cazul "Valiza" la Comisia de Disciplină
Sursa foto: Gigi Becali
23 Feb 2009   •   18:07

Patronul Stelei, Gigi Becali, a făcut o dezvăluire surprinzătoare atunci când a spus că Iuliu Mureşan a pus şi el umărul la trecerea cazului "Valiza" la Comisia de Disciplină. Această mişcare este una foarte benefică pentru Steaua, spune latifundiarul, ieşind din discuţie sancţiunile penale dacă se va aplica noul regulament. Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a anunţat luni trecerea cazului respectiv la Comisia de Disciplină.
Declaraţiile oficiciale ale jucătorilor vor căpăta, astfel, o importanţă sporită în judecarea cazului. De asemenea, deoarece nu se va mai judeca după vechiul regulament, spune omul de afaceri, nu se va mai pune în discuţie condamnarea pentru corupţie, ale cărei consecinţe ar trece pe la FIFA şi UEFA şi ar duce la retrogadare şi excluderea din cupele europene.
"Mureşan a cerut această decizie! Regulamentul s-a schimbat. În regulament, premierea nu mai este, la articolul 62, corupţie. În vechiul regulament erau idioţenii şi de aceea l-au şi schimbat. La acea vreme, premierea era trecută la corupţie.
Când e vorba de corupţie nu mai poţi s-o dai la întors, că mai schimbăm ceva în regualment, mai fentăm ceva. Acolo e clar: puşcărie, retrogradare, excludere din cupele europene, TOT!", a declarat pentru GspTV, potrivit Gsp.
"Mie îmi convine decizia pentru că acum, pentru că mă folosesc în proces de hotărîrea Comisiei. Poate ma condamnă pe mine instanţa de judecată, dup-aia FIFA şi UEFA decid că e vorba de corupţie şi ne retrogradează.", a explicat Becali de ce consideră că trecerea cazului la Comisia de Disciplină îl va ajuta şi în procesul penal care va urma.
Iată declaraţia prin care Mircea Sandu a anunţat trecerea cazului la Comisia de Disciplină a FRF:

Antena3.ro

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close