Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Gloria Buzău - Poli Iaşi 1-1. Ionuţ Popa: ?Am fost o echipă de fraieri? (VIDEO)

Gloria Buzău - Poli Iaşi 1-1. Ionuţ Popa: ?Am fost o echipă de fraieri? (VIDEO)

Gloria Buzău - Poli Iaşi 1-1. Ionuţ Popa: ?Am fost o echipă de fraieri? (VIDEO)
22 Noi 2008   •   19:00

Peisaj de iarnă autentică la partida dintre Gloria Buzău şi Poli Iaşi, cu foarte puţini oameni în tribunele stadionului din Crâng. Cu doar două puncte obţinute pînă acum, elevii lui Mario Marinică se gândesc deja la matineu, în timp ce ieşenii vor o vacanţă liniştită, orice punct fiind bun în lupta pentru evitarea retrogradării.
Pe un teren greu, gazdele au preluat controlul meciului încă din primele minute, Claudiu Ionescu, revenit de la echipa a doua a buzoienilor, fiind artizanul principalelor faze de atac. Ieşenii ies din corzi de-abia în minutul 27, cu ajutorul unei gafe a defensivei buzoiene. Tănasă a forţat pătrunderea în careul Gloriei, balonul a ajuns la Mincă, care a degajat greşit în atacantul lui Poli dar balonul deviat trece pe lângă buturilr gazdelor.
Ajutaţi şi de starea precară a terenului, buzoienii au şanse mari de a deschide scorul dar lipsa de inspiraţie a atacanţilor sau reflexele bune ale lui Brăneţ au păstrat tabela neschimbată până la pauză.
În a doua parte a jocului, elevii lui Popa prind curaj, sunt mai pragmatici şi îl pun la încercare pe ezitantul Mincă. Primul care face acest lucru este Sfârlea, în minutul 47, când trage de la distanţă, portarul buzoian respingând cu greu în corner. Oboseala îşi spune cuvântul în rândul gazdelor care au cedat terenul şi în plus comit greşeli copilăreşti în jumătatea proprie, cea mai elocventă fiind a lui Moreira care pasează spre Mincă, iar acesta prinde mingea în braţe în propriul careu. Centralul meciului, Florin Marcu, dictează lovitură indirectă în 9 m, dar ieşenii nu profită de această bună oportunitate de a înscrie.
Meciul continuă să se desfăşoare pe contre, cu faze bune de fotbal la ambele porţi atât cât a permis terenul, din ce în ce mai afectat de ninsoarea abundentă. Buzoienii au o perioadă mai consistentă de joc, şi în minutul 75 Vigariu, aflat în careul de 11 m, îi pasează în spate lui Claudiu Ionescu, care trage sec spre vinclu şi deschide scorul.
După golul primit, echipa lui Popa resimte şocul şi ia cu asalt poarta lui Mincă. Eforturile le sunt răsplătite în ultimul minut de joc, când noul intrat, Miclea aduce egalarea pentru echipa sa, printr-un şut la colţul scurt.
După această remiză, Poli Iaşi urcă pe 13 în clasament, cu 16 puncte.
Antrenorul oaspeţilor,Ionuţ Popa, a vorbit doar cîteva secunde la conferinţa de presă de după meci: ?Nu pot să vorbesc mai mult cînd o echipă de fraieri, ca noi, a obţinut un rezultat de rahat. Am fost o echipă de rahat şi de fraieri. Vă mulţumesc!? Golul lui Cl. Ionescu:

Golul lui Miclea:

Gloria Buzău:
Mincă, Al. Filip (Jaber`58), C. Vlaicu, Da Silva, Nejneru, Vigariu, Cl. Ionescu, Tudose, P. Moreira, Tavares, Liţu (Luis Dias`70). Antrenor Mario Marinică.
Poli Iaşi:
Brăneţ, Buta, Kalai, L. Munteanu, Pecnik, N. Viveiros (Gavatorta`30), Montiel (C.Bratu`78), Naidin, Milea , Sfârlea (Miclea`75) , C. Tănasă. Antrenor: Ionuţ Popa.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Gloria Buzau Poli Iaşi
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close