Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Hagi, patron în Ghencea? Becali: "Îi vând Steaua şi acum pe 30 de milioane de euro"

Hagi, patron în Ghencea? Becali: "Îi vând Steaua şi acum pe 30 de milioane de euro"

Hagi, patron în Ghencea? Becali: "Îi vând Steaua şi acum pe 30 de milioane de euro"
Sursa foto: gheorghe hagi
22 Sep 2009   •   12:00

Aparent mai decis ca oricând să vândă Steaua, Gigi Becali este entuziasmat de ideea că naşul său, Gheorghe Hagi, ar putea fi interesat să cumpere clubul. Un grup de suporteri ai Stelei s-a dus să vorbească cu Hagi la un meci jucat de echipa sa, Viitorul Constanţa, iar "Regele" a fost sensibilizat de ideea că ar putea patrona echipa sa de suflet. Cu toate acestea, relaţia precară cu Gigi Becali îl împiedică, încă, să facă primul pas pentru a face achiziţia.
"Să vină Hagi să ia Steaua, că eu i-o dau! Suma este de 30 de milioane de euro. Dacă nu vrea să vorbească direct cu mine, să trimită intermediarii cu banii şi Steaua e a lui. Să dea 30 de milioane şi gata!", a declarat actualul finanţator al Stelei, Gigi Becali, pentru cancan.
Tot mai tentat să plece de la Steaua şi să îşi facă altă echipă în Liga I, Steaua 2003, anul venirii sale în Ghencea, Becali rămâne fidel discursului său de zilele trecute şi caută deja soluţii pentru vinderea clubului. Sau cel puţin pare, sau încearcă să pară că face acest lucru. Suporterii Stelei de la Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti (AISS) a început imediat să spere că şi-ar putea recupera clubul din mâinile personajului pe care îl dispreţuiesc şi l-au contactat pe Hagi cu ocazia meciului de Liga a III-a ASC Berceni - Viitorul Constanţa, afişând bannere şi scandând mesaje la adresa fostului căpitan al echipei naţionale.
"Credem în vise! Legendele vor salva Steaua!", îi transmiteau suporterii "Regelui".
Şi Hagi nu le-a spulberat speranţele, ci a dat chiar de înţeles că ar putea cumpăra clubul din Bulevardul Ghencea. Fanii speră, totuşi, că Hagi va găsi o linie de comunicare cu Gigi Becali, cel puţin pentru timpul necesar negocierilor şi vânzării propriu-zise.
Antena3.ro

×
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close